Să polemizaţi bine!

Prozatoarea Magda Ursache de la Iaşi practică în ultimii ani o publicistică de atitudine vitriolantă. Literatura-literatură e o manifestare de salon, pare a sugera autoarea, e ocupaţia doamnelor bovarice în intervalele de câte o sută de ani de pace ale istoriei. Dar acum e război pe cuprins, iar doamna prozatoare s-a mobilizat voluntir, scriind texte belicoase în reviste, pe care le strânge apoi în cărţi, cea mai recentă dintre acestea fiind cea intitulată, prin parafrază la se ştie cine, Să citiţi bine! (Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2010) cu un cuvânt înainte de Gheorghe Grigurcu, şi subintitulată Eseuri lirice, epice şi dramatice. Structurarea textelor în cele trei secţiuni e pur formală şi fin ironică, eu, cititor fidel al Magdei U., nesesizând diferenţe între unele epice şi altele dramatice. Cât priveşte pe Magda Ursache şi eseul liric, te umflă râsul. Ca să pun punctul pe i de la început, eseurile din acest volum sunt toate critice, în sensul vechi, grecesc, al cuvântului, sunt adică judecăţi. Tot din capul locului e de făcut remarca reconfortantă că tu, ca scriitor, e preferabil s-o ai de duşman pe prozatoarea/eseista de la Iaşi; şi asta, pentru că ea nu te atacă pe la spate, cu desant, nu te învăluie, nu-ţi amorţeşte atenţia ca să te înţepe în coastă când nu te aştepţi. Nu-ţi dă vin să bei şi să-ţi scoată maţele în timp ce, ca Manea grosu şi-arţăgosu. Ei nu, apriga doamnă e o infanteristă care – ce-are-n guşă şi-n căpuşă – te loveşte frontal cu brandul, cu cartuşul vidia, cu alice sau gloanţe de cauciuc, depinde de ce calibru eşti. Nu vei avea aşadar surprize.
Periculoasă este din alt motiv prozatoarea, care mai e şi universitar(ă), şi anume acela că te încolţeşte de la Negru Vodă încoace, aici eu dând dublă conotaţie expresiei: istorică şi geografică. Cum mărturiseşte într-un interviu, ea „are memorie rea, nu lasă trecutul în trecut”. Sunt vizaţi în primul rând literatorii noştri care au făcut pactul cu diavolul roşu, apoi turnătorii („sursarii”, „colabii”), trădătorii, mâncătorii de rahat cu apă rece, veleitarii români contemporani, solemni şi neghiobi, lăudacii şi prostacii, in(di)vidioşii, „criticii de bloc” (v. la pag. 293), grafomanii, „culturnicii heirupişti”, „dictatorii de provincie”, „solidaritatea incompetenţei, a imposturii”, „dinupăturicii protejaţi ca arborii comemorativi”, „gorniştii, trompetiştii, şoptilicii”, „pixeresele de note informative”, în general „tipăriturile de zonă inghinală” şi „poezia de gasteropode suprasexuale”... După cum se vede, autoarea - patrioată şi naţionalistă declarată - are darul expresiei memorabile, răutatea fără expresie artistică fiind ca nunta fără Guţă şi Salam şi fără cameră video. Magda U. inventariază toate neregulile, aberaţiile şi toate absurdităţile, nu doar pe cele din viaţa literară, dar chiar din întreaga societate, şi le amendează cu aplomb, cu dezinvoltură, cu un fel de voioşie. Îi beşteleşte pe cei de stânga, pe cei de centru, pe cei de centru-dreapta, că dreaptă adevărată nu cred că avem. Tabloul televiziunilor ce emit gângav şi penibil pe teritoriul României este de un umor nebun, aci nu mai contează satira, spectacolul – cu materialul clientului, e drept – e unul de zile mari. Dacă ar trăi într-o lume normală, îmi zic, Magda Ursache ar şoma, s-ar plictisi, s-ar sinucide. Dar, slavă Domnului, trăim într-o societate turbată şi ridicolă şi penibilă, iar sarcasmul prozatoarei de la Iaşi atât aşteaptă. Citeşti şi râzi, citeşti şi plângi, lacrimile de râs se amestecă instantaneu cu cele de jale sfâşietoare.
Magda Ursache laudă rar şi neconvingător, nu are – se vede – exerciţiul elogiului. E încă un motiv pentru care nu trebuie să cauţi să ţi-o faci prietenă. Adversară, în schimb, da: îţi pune diagnostic corect, în general, dar şi scrie savuros despre tine, cu ironie, cu sarcasm, nu leşinat şi neconvingător. Sigur că din loc în loc răzbate la suprafaţă şi subiectivismul. Magda U. îl urgiseşte, de pildă, pe Nicolae Turtureanu, om bun şi scriitor adevărat şi conviv fermecător (practicant al unui jurnalism cultural asemănător cu al autoarei), dar îl laudă pe Mircea Radu Iacoban. Care Iacoban? Cel din catrenul lui Mircea Micu: „Cine urcă în rădvan/Mircea Radu Iacoban/şi cu iacobanii lui/toţi din Iaşi şi din Vaslui”. Iacoban cu opera lui completă Razna pe cinci continente. Cine-şi permitea în anii ’70-’80 să umble brambura pe cinci continente? Nu daţi buzna să răspundeţi, era o întrebare retorică. Iacoban era autor de omagii tovarăşului, tovarăşei, iar la vârsta de nici 40 de ani cumula trei funcţii de conducere în Iaşi: director al Editurii Junimea, director al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”, redactor-şef (interimar, e adevărat) la Convorbiri literare. Ba, patru, că era şi preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, unde tăia şi spânzura, din poziţia aceasta, de exemplu, refuzând agresiv intrarea lui Nichita Danilov în Uniunea Scriitorilor. Doar prim secretar al Comitetului Judeţean nu era, că acolo trona Ion Iliescu care marginalizat marginalizat, dar orişicâtuşi de puţin, contează enorm, ca să-l citez pe Cosaşu. Ei, dar uneori e şi uşor ipocrită Magda U. Deplânge faptul că „nu-i pace sub măslinii literaturii”, dar învârteşte straşnic, cu sadism băţul în viespar, citând copios din „certotecă”, mai abitir învrăjbindu-i pe beligeranţi (măcar pe ăia încă în viaţă). Ceea ce nu înseamnă că pe total autoarea nu este o veritabilă moralistă. Folosindu-se de anecdotica vieţii literare, ilustrează şi amendează tarele scriitorilor mai vârstnici, mai tineri, mai valoroşi, cu atât mai mult ale celor pedepsiţi de Dumnezeu cu condei peltic.
Să citiţi bine! ne îndeamnă Magda Ursache. Sper că eu o citesc binişor. (Cu plăcere, sigur o citesc). Dacă nu... Cum ziceam, e bine s-o ai adversară. Şi nu doar din motivele spuse mai sus. Dar o polemică, oricât de dură, de acidă cu ea, nu presupune o tăvăleală balcanică, ci o luptă de idei şi mai ales de principii. Iar dacă e ceva de capul tău, asta nu trebuie refuzată.