Revelaţia domnului preşedinte

E dimineaţă de sărbătoare: Naşterea Maicii Domnului, Sântămăria mică. Abia sosit la palat, preşedintele patriei pare a uita de nobila sa muncă de 16 ore pe zi, nu se aşează în scaun, în tron, ci merge la fereastra vastului birou şi-şi lipeşte nasul de geam, privind aşa, peste ţară, ca peste moşia lui aflată în profundă paragină. Are o secretă revelaţie şi simte cum îi creşte capul cât cel de bronz al lui Lenin din faţa Casei Scânteii de odinioară. Sună telefoanele de pe axa Londra-Washington, de la Palatul Victoria, de la Cireşica, de la clienţii politici, intră doamna Lia cu cafeaua, cu whisky-ul, cu gheaţa, în uşă e doamna Elena îmbujorată, garda păzeşte împrejurimile cu maximă vigilenţă, florile înfloresc în grădina palatului cu modestie ("atâta putem şi noi!" par a zice), dar şi cu toată responsabilitatea, flota de mucava pluteşte voioasă în havuzul din mijlocul parcului Cotroceni, dar domnul preşedinte e melancolic, înţeapă geamul cu nasul şi simte cum îi creşte cutia craniană. Deja dimensiunile capului de bronz al lui Lenin sunt prea modeste pentru a încăpea revelaţia ce-l vizitează pe domnul preşedinte în zi de sărbătoare: Naşterea Maicii Domnului, cruce roşie, dezlegare la peşte.