Universitatea Craiova, echipa de fotbal, nu instituţia de învăţământ superior, e o trupă blândă, de mult timp nu mai bate pe nimeni. Doar Mititelu, patronul ei, se dă mare. Ei bine, după tot scandalul care ţine de stadionul "Ion Oblemenco", de folosirea lui sau nu de campioana unei mari dezamăgiri, după polemici, înjurături şi ameninţări cu puşcăria, astă-seară Mititelu s-a dovedit mai mare decât Solomon. Primarul Craiovei a fost percheziţionat de procurorii de la Piteşti, dus cu portbagajul plin de documente, înscrisuri, casete, hard-discuri etc. şi reţinut de DNA pentru luare de mită.
Asta e, dacă la fotbal Mititelu e cum îi zice numele, la DNA e invers. Deocamdată e 1-0 pentru el.
2 comentarii:
Toast pentru Doman
Cu “Era 17 martie, se desprimăvăra şi în vremea aceea Augustin Doman publica pe prima pagină a ziarului pe care-l conducea un editorial în …” îşi începe Dumitru Augustin Doman volumul de proză scurtă Concetăţenii lui Urmuz apărut în 2007 la Editura Muzeul Literaturii Române – autor-narator, cod disociativ impus de la bun început cititorului, care trebuie să decodeze-recodeze simultan textul. Ce-a-vrut-să-spună-autorul/ce-a-înţeles-cititorul? Dificultatea imanenţei înfrâneaza elanul psihanalitic de decriptare a autorului, dată fiind şi duplicitatea mărturisită, ”ce-a-înţeles-cititorul” înlesnind nu numai introspecţia lectorului ci şi probitatea cunoaşterii sale reflexive. În fiecare dintre noi vieţuiesc întrepătrunse lumile urmuziene din Franz Kafka, Grigore Cugler, Eugen Ionesco, Daniil Harms – absurdul e cosmic. În continuă schimbare, lumea a fost privită fie cu ochii celui care nu-i mai descifrează coerenţa şi sensul, fie cu ai celui care o pune în absurditate prin reinterpretare. Atât Dumitru Augustin Doman, cât şi noi, concetăţenii şi lectorii săi decodăm şi recodăm lumea, comcomitent, prin ochelarii mentali pe care-i purtam înainte de începutul schimbării, cât şi cu cei schimbaţi după, dezacordând în propoziţie acţiunile-predicate de după, cu personajele-subiecte dinainte. Dacă autorul pare să aibă intuiţia unei etici definitive, naratorul semnalează istoricitatea, diversitatea şi relativitatea morală. Prost – spune autorul – este cel pentru care lumea nu poate fi povestită în mai multe feluri de-odată; ba, nu – zice naratorul : este cel incapabil s-o povestească măcar într-un fel. Absurdul se întinde undeva între schiţă şi roman. Autorul unui roman, (Sfârşitul epocii cartofilor, Ed. Calende, 1999), trece de partea naratorului care vede lumea reîncropindu-se fragmentar din scurte povestiri. În plină criză de identitate, personajul-concetăţean este abia schiţat, cu replici finale în dodii sau pe jumătate. Distinct, absurdul domanian se disociază la rându-i de cel generic, autentic şi original.
Text încruntat cu diamant – ne permitem această paraforă, asociind semnificaţii cheie din două paradigme distincte – „Muntele magic şi maiestuos...” constituie o povestire exemplară a volumului abordat. O dimineaţă însorită e leat cu bunica, fraza scurtă cu cea amplă, încă de la bun început. Vârsta de treizeci şi trei de ani este cea a frângerii discopatice în vernisajul magic al muntelui totuşi maiestuos prin exilul naratorului care nu se poate exprima altfel decât prin cuvinte. Pentru autor, fragmentarea e tot una cu boala şi moartea; pentru narator, soluţia reînvierii: ”În (alţi) zori, visezi, lucru care nu ţi s-a întâmplat în ultima vreme.” Dacă măsura paharului nu este greşit aleasă prea mare, ori este plin doar pe jumătate, ori gol, compoziţional, proza scurtă din cartea lui Dumitru Augustin Doman este literatură sută la sută.
Mihai Rogobete
yuppy!, yupppy!,
vi s-a prelungit oferta promotionala de 10 lei, McDonalds !
Trimiteți un comentariu