Cartea albă a guvernărilor de după 1989

Aş putea fi cel mai mare politolog, sociolog, analist şi jurnalist român dacă aş avea puţin timp, puţină răbdare şi dacă aş lua în serios ceea ce se întâmplă în ţărişoara noastră. Cum? Scriind o carte albă a guvernărilor de după 1989. Ideea este nu a înşiruirii realizărilor acestor guvernări de stânga, de centru dreapta, de nu ştie stânga ce face dreapta, de stânga-mprejur... Ei nu, ar fi banal, plus că pentru atâta lucru n-ar fi nevoie de mai mult de două pagini A4. Pentru deplinul succes al unei asemenea lucrări de mare anvergură, trebuie enumerate pe mii de pagini, într-o structură analist-ştiinţifică, toate nerealizările guvernelor postdecembriste. Pot fi menţionate pe larg nerealizările din domeniul legislativ, ca şi cele din domeniul executiv, ca să nu mai vorbim de marile şi minunatele nerealizări din justiţie. Mai ales graţie acestor nerealizări ţara e praf şi pulbere, violată, furată şi tâlhărită acasă la ea, motiv de legitimă mândrie patriotică a clanului Cămătarilor, a clanului Duduienilor, a clanului Geoană-Vanghelie, a clanului Năstase-Miki Şpagă, a clanului Solomon-Penescu şi a altor strălucite clanuri.

Guvernul Roman n-a realizat privatizările, n-a câştigat pariul cu agricultura, n-a câştigat luptele cu minerii şi nici cu Ion Iliescu, bunicuţa lui. Theodor Stolojan poate fi nemurit cu toate nerealizările lui Roman plus altele cu ecou istoric (vezi confiscarea valutei de la populaţia paşnică). Guvernul Văcăroiu a înregistrat şi el măreţe nerealizări, cu un deficit bugetar şi cu o inflaţie cu adevărat istorice, plus - desigur - toate nerealizările predecesorilor. N-au fost mai prejos - cinste lor! - toate guvernele ulterioare numite îndeobşte Ciorbea, Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu. Niciunul nu s-a lăsat mai prejos, toate au realizat nerealizări mai mari, nerealizări mai mici, dar şi unele cu totul ieşite din comun, din comună. Partide cu nearealizări măreţe.

Guvernul, mă rog, guvernele Boc sunt de strictă actualitate şi scriu istoria sub ochii noştri, iar nerealizările sunt de anvergură mondială: neconstruirea de autostrăzi, dar nici măcar de drumuri judeţene şi comunale; incoerenţa în legi şi ordonanţe; inechităţi sociale, financiare, salariale; deplina şi noua dezordine socială, politică şi culturală din ţară; nereformarea clasei politice, nereformarea plină de succes a învăţământului şi, în general, deplina nereformare a ţării; în sfârşit, nesimţirea în toată puterea cuvântului. Şi tot aşa, şi tot aşa...

Ce spuneam eu, un volum cât Biblia nu ajunge să consemneze nerealizările guvernelor de după 1989. Dacă aş avea timp şi răbdare să le consemnez, aş fi cel mai mare politolog român.