Este cunoscut cazul generalului de securitate Nicolae Pleşiţă care ani de zile a apărut la televizor şi ne-a povestit cum a colaborat el cu Carlos Şacalul, cum a făcut crime, că asta-i era meseria, cum l-a bătut pe Paul Goma, "şi cu stânga, şi cu dreapta". Nimeni nu s-a autosesizat, omul a mâncat mult şi bine o pensie cât salariile tuturor muncitorilor dintr-o secţie de la Dacia şi, în cele din urmă, a murit în patul lui, de bătrâneţe. Justiţia română n-a văzut, n-a auzit.
Acum, Radu Tinu, alt şef de securitate de la Timişoara, dă interviuri în Adevărul şi recunoaşte că a urmărit-o pas cu pas pe Herta Muller, că a anchetat-o, că a filat-o, că i-a montat microfoane în casă. Şi mai spune expertul în securitatea ceauşistă că proapăt laureata Nobel nu e o scriitoare prea mare, iar milionul de euro ar trebui să revină securiştilor care au oropsit-o, pentru că dacă nu erau ei, nici scriitoarea de origine germană nu scria cărţile. Conform acestei logici, şi Soljeniţân ar trebui să dea drepturile de autor KGB-ului, şi regizorii şi scriitorii care au cunoscut lagărele de exterminare ale lui Hitler să-şi doneze rodul muncii puţinilor killeri care mai stau la cutie prin America de Sud.
Altfel zis, colonelul de securitate Radu Tinu povesteşte cu nonşalanţă cum încălca el drepturile cetăţenilor, cum îi hărţuia moral, cum îi chinuia psihic, iar justiţia noastră pas de a se sesiza. Procurorii scriu cărţi şi fac campanie electorală la televizor. Facem pariu că Radu Tinu îşi mănâncă pensia barosană până la adânci bătrâneţi nederanjat de nimeni? Zic să facem pariu pe o pensie de-a domnului călău cinic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu