Sexy club

Pe când îşi bea vermutul italian cu gheaţă şi lămâie, păzit în acest timp şi în acest scop de un body-guard brunet, înalt şi lat cât un frigider de măcelărie, patronul Marcel Robert a primit o vizită. Aşadar, pe uşa capitonată a biroului său din demisolul localului cu program de strip-tease a intrat o fată de vreo şaptesprezece-optsprezece ani. Domnul Marcel şi-a ridicat privirea din lumina grea care încerca să traverseze licoarea peninsulară, s-a uitat blazat la vizitatoare şi-i zice gărzii sale de corp mătăhăloase, cu fruntea groasă şi mâinile umflate ca nişte hamburgeri, aşadar domnul Marcel zice aghiotantului său:
"Ce zici, măi Basil?" arătând spre tânăra nurlie.
"Mmm! Bunicică, ce să zic!"
Apoi, domnul Marcel catadicseşte să se adreseze chiar vizitatoarei:
"Şi chiar vrei să dansezi goală, adică aşa cum te-a făcut mămica ta?"
"Eu de asta am venit", răspunde ea hotărâtă.
"Poţi da o probă?"
"Pot da şi mai multe, de asta sunt aici. Aveţi nişte muzică?"
"Ce muzică?" se miră domnul Marcel.
"Muzică. Bach, Rolling Stones, Mozart, Gabi Luncă, Sarmalele Reci, Spitalul de Urgenţă... Orice. Eu mă dezbrac şi dansez pe orice muzică."
"A, asta?" face patronul şi apasă un buton de radiocasetofon care umple spaţiul biroului mare, dar intim, cu notele unui Johny Răducanu. Fără a mai aştepta vreo invitaţie, fata începe a se frânge ca lovită de-o furtună de pe coasta Pacificului, îşi întinde câte un picior pe canapele, apoi pe uşa capitonată, pe pereţi şi pe ferestre. Cu o zvâcnire şi cu un pocnet sec, rochiţa alb-verzuie se deschide într-o parte de sus până jos, iar o altă mişcare scurtă trimite bucata de stambă peste scrumiera şi paharul de pe masa domnului Marcel, care nici n-a observat acest amănunt, ochii lui măriţi fiind fixaţi pe trupul arămiu al fetei, un trup mlădios, complet gol de-acum şi viguros în acelaşi timp.
"N-ai bikini, sutien, nimic?" se miră domnul Marcel.
"Mă jenează şi nu pot purta niciodată", explică fata şoptind în timp ce-şi unduie formele în ritmul de jazz, părul roşcat atingându-i umerii, picioarele trecându-i de la o clipă la alta de pe pereţi pe fotolii, de pe masă pe genunchii patronului.
"Ce salariu ai vrea?" o întreabă domnul Marcel uluit.
"Păi, salariul minim pe economie, că ţara-i în austeritate, şi-i criză mondială, nu-i aşa?!" răspunde uşor şuierat şi cântat fata înaltă şi roşcată.
"Eşti perfectă! îi declară pierdut patronul.
Cum piesa muzicală se termină, fata se opreşte goală şi cuminte în faţa patronului şi-i spune cu un amestec de gravitate şi candoare:
"Nu sunt perfectă".
"De ce spui asta?" protestează domnul Marcel.
"Pentru că sunt proastă, asta e!"
"Ceee?!"
"Da, uite, eu am aflat abia acum ce zicea Jaspers, că filosofarea este ca o trezire din starea de dependenţă faţă de nevoile vitale de fiecare zi. Abia acum îmi dau seama că eu mă trezesc destul de rar şi atunci numai pe jumătate, ca să zic aşa. Şi asta am înţeles abia după ce Noica a scris că prin om, filosofia gândeşte umanul dincolo de el..."
"Măi, Basil, zice patronul, tu vezi ce văd eu şi auzi ce aud eu?"
"Da, şefule! Cum s-ar putea altfel?"
"Păi, atunci eu zic să mai bem câte un pahar de vermut şi pe urmă să ne trezim".
"Să ne trezim, şefule!"
"Asta e, mai zice fata înaltă, suplă, goală,cu pielea arămie, are dreptate Noica, filosofia gândeşte umanul dincolo de el".
Apoi, unduindu-şi braţele, întinzându-şi picioarele de pe mese pe pereţi şi de pe pereţi pe uşile capitonate, de pe draperia galbenă pe genunchii patronului de local cu fete goale, fata se pierde într-un dans lasciv, ireal, acompaniată doar de un hohot de râs homeric venit de nu se ştie unde.