Douăzeci şi patru de ore de lenevire

Moto: „Adevăratul leneş vrea să ducă o viaţă frumoasă tot timpul, nu doar sâmbătă seara, iar adevărata lecţie de hedonism este că trebuie să ne bucurăm de toate momentele, nu doar de acelea în care suntem ameţiţi.” (Tom Hodgkinston)

Toamnă timpurie fiind, mai mult un fel de vară ce nu se dădea dusă, când natura – pe tăcute – spune totul, o lene fără margini, fără limite m-a cuprins; dar, o lene de mă durea, vorba cântecului. În lenea asta ce băltea, simţeam, însă, că lipseşte ceva. Eram un leneş haotic, empiric, doar din când în când suferind din procese de conştiinţă. Hm! Reminiscenţe din tinereţe de la citirea/recitirea lui Oblomov. Într-un asemenea moment de vagă nelinişte, nu atât de acută, totuşi, să nu mă lase să-mi beau vodca de dimineaţă, la cafea, şi berea pe terasă după-amiază, mi-a căzut în mână Ghidul leneşului, mic tratat pentru leneşii rafinaţi de Tom Hodgkinson (Editura Nemira, Colecţia Bonton), în traducerea lui Gabriel Stoian. Şi-am încercat să-mi fac ordine în lene precum mecanicul auto în trusa cu scule.În ce măsură avem de-a face cu un ghid sau mai curând cu poveşti cu şi despre leneşi sau cu o istorie a lenei – pornită hăt! încă de la Pildele lui Solomon – sau cu imaginaţia lăsată să zburde liberă pe câmpia temei sau, pur şi simplu, cu douăzeci şi patru de eseuri despre lenevie? Şi ce fel de eseuri sunt aici? m-am întrebat. Mi-am promis că dacă, de pildă, nu face referiri la Oblomov, nu e o carte valabilă şi o voi abandona. Dar, Oblomov e tratat cu tot respectul. Acelaşi respect îl acord, la rându-mi lui Hodgkinson. Deşi mi-e lene, voi încerca să lămuresc întrucâtva lucrurile.Cartea este savant structurată în douăzeci şi patru de capitole corespunzătoare celor douăzeci şi patru de ore ale zilei, de la 8 dimineaţa până a doua zi la aceeaşi oră, tot atâtea prilejuri de a-ţi satisface plăcerea de a lenevi: trezitul agale, deplângerea trudei, tolăneala, chiulul de la slujbă, mahmureala, siesta, boala ca un concediu binemeritat, puiul de somn de frumuseţe de după prânz, savurarea în lene (cum altfel?!) a ceaiului, beţia molcomă din faptul serii, ora de pescuit alene, fumatul în tihnă, izolarea în casă ca o perversiune a viciului trândav, apoi lenevia la bodegă, la un pahar, desigur, revolta împotriva celor care atentează la tabieturile noastre, jocurile sexuale (tot alene), conversaţia de dragul conversaţiei (ca artă, deci), petrecerea de la 3 dimineaţa, meditaţia din zori, somnul dulce de dimineaţă, concediul ca o binefacere şi, în sfârşit, starea hipnogogică, adică plăcuta stare dintre veghe şi somn, cu ochii (între)deschişi…Tom Hodgkinson ne asigură, prin pilde, exemple, citate şi fapte, dar şi prin alte argumente de bun-simţ, de necesitatea şi binefacerile lenei. Dar cartea e şi polemică. Ea nu doar pledează pentru lene, dar ia şi atitudine împotriva industrializării, împotriva servirii prânzului pe fugă, în restaurante de tip fast-food, a medicamentelor energizante, a orelor suplimentare… Zise memorabile întâlnim prin tot textul: „agenda de lucru a leneşului”; „e greu să fii leneş pe cont propriu”; „mare duşman al leneşului, Revoluţia Industrială”; „leneşul-cu-bun-simţ”, forma de lene de la ora două după-amiază este boala, „când devii stăpân, când poţi face ce doreşti”; pescuitul e „o modalitate superbă de a nu face nimic”; leneşii reprezintă „specia puternică, a celor mari, a deţinătorilor cheii fericirii…”Dar, Tom Hodgkinson nu are în vedere leneşul… puturos, ci hedonistul, cel care-şi găseşte în lene, alături de alte (ne)vinovate vicii, un mod plăcut, spiritual, superior de a-şi petrece timpul… liber, adică tot timpul vieţii tale. Este făcută permanent legătura organică dintre lene şi libertate: „Ludiţii protestează împotriva caracterului sclavagist al noii etici a muncii, crimă pentru care statul i-a condamnat la moarte. Pentru mine, libertatea şi lenea sunt practic sinonime”.Deşi cartea este cursivă, ca o frumoasă şi spumoasă naraţiune, la sfârşit e consemnată o amplă bibliografie, o bibliografie cât pentru trei teze de doctorat. Dar Tom Hodgkinson chiar este un fel de doctor docent în lene. Eu aşa îl percep şi sunt mândru că mi-am ordonat, structurat, sistematizat – cu acest prilej – lenea mea funciară. Chiar faptul că am citit agale, alene, în ritm de melc, prelungindu-mi pe cât am putut plăcerea lecturii e o dovadă că am învăţat câte ceva din acest ghid, respectiv că el e util. În concluzie, din această carte înveţi să fii leneş în mod plăcut.