Pianul-puşculiţă

Faţetele fără număr ale parvenitismului! Să luăm cazul unui ziarist dintre aceia care a promis, cum se zice, înainte de 1989 şi care a confirmat după; în sensul că n-a mai scris ca înainte, în schimb s-a îmbogăţit. Opera lui adevărată e cea dinainte de evenimentele din decembrie, strânsă în trei volume de reportaje scrise cu talent. Dar milioanele de euro adevăraţi sunt cele de acum din băncile elveţiene.
Un episod despre felul de a fi al omului este concludent; n-a mai rămas nimic din cel natural de odinioară. S-a îngâmfat, şi-a luat vilă şi maşini de fiţe, dar tot singur cuc e după ce a tot fost lăsat de valuri de neveste. Penultima l-a convins, la partaj, să-i lase ei pianul, că lui oricum nu-i foloseşte, decât poate ca mobilier de fandosit. La o curăţenie generală a preţiosului instrument, fosta consoartă, actuala femeie liberă, a găsit în burta...monstrului nu mai puţin de 400 000 de mărci germane; încă nu dispăruse moneda de pe piaţă. Pianul devenise ciorap, saltea, puşculiţă pentru meschinul milionar.