Un poet cu plete gen Eminescu, mai
curând gen Cărtărescu. Se scuză: „Mă iertați, port pletele astea pentru că
trebuie să-mi fac o fotografie săptămâna viitoare. Pe urmă, mi le tai”. De vreo
35 de ani se scuză și de atunci le tot poartă cu fală pentru a-și face
fotografii.
*
Își laudă mereu cartea, c-ar fi scrisă
cu litere de aur, după cum își laudă vinul: „Ca sângele de porumbel e!” Deși el
n-a văzut niciodată un porumbel tăiat.
*
Baudelaire: „Robespierre nu este
vrednic de stimă decât pentru că a reușit câteva fraze frumoase”. Pe acest criteriu,
falimentara noastră clasă politică ar fi una stimabilă, vezi bine.
*
Dan Arsenie, cel trăitor înconjurat
de pădure în Andaluzia: „Mă pot vedea oricum. Mă pot vedea chiar mort, dar nu
mă pot închipui necitind”.
*
Autorul care-ți oferă cartea cu tot
cu indicațiile de lectură. „Este o carte foarte bună, să știi. E plicticoasă
până pe la pagina 35, apoi n-o mai lași din mână. Trebuie citită ca o parabolă
și trebuie descoperite printre rânduri pildele din Vechiul Testament. Spre
final, e chiar genială. E recomandabil să observi și să semnalezi asta!...”
*
Citind poezia lui X, nu pot spune
decât că e un acordor de tobă.
*
Până la o anumită vârstă, până la o
anumită experiență, cititorul e un visător, un privitor înainte. Apoi, ca-n
viață, în general, el devine nostalgic, privitor înapoi, chiar și când citește
cărți noi-noi, scrise alaltăieri și apărute ieri sau azi.
*
Tristan Tzara: „Vântul plânge în
hornuri cu toată deznădejdea unui orfelinat”. Asta nu-i nicidecum dadaism,
poate expresionism.
*
Veleitarii între ei, prin revistele
lor. Parcă vezi un munte împădurit cu niște ciulini, mărăcini și fire de lobodă
sau brusturi mult mai înalți decât brazii seculari.
*
Ioan F. Pop își/ne pune o întrebare
până la urmă legitimă: „Oare Dumnezeu în ce crede?”.
*
Dacă s-ar preda cursuri de scris
poezie, profesorul ar trebui să-i învețe – dacă așa ceva ar fi posibil - un
singur lucru pe elevi: cum să fie originali.
*
Cultură înaltă și adâncă la
personajele lui Nenea Iancu: „Lache și Mache sunt tineri cu carte; ei știu de
toate câte nimic, așa sunt adevărații enciclopediști. Lache este înalt la
închipuire, Mache e adânc. Așa dânșii iau parte cu mult succes la toate
discuțiile ce se ivesc la cafeneaua lui obișnuită: poezie, viitorul industriei,
neajunsul sistemei constituționale, progresele electricității, microbi, Wagner,
Darwin, Panama, Jullie la Belle, spiritism, fachirism, l’ Exilee, ș.cl.
ș.cl.”
*
Dacă aș avea instrumentele de
lucru adecvate, aș scrie o carte intitulată Etica
estetică a lui Grigurcu.
*
O deviză de viață oximoronică. Radu
Cosașu: „Ia totul în tragic și nimic în serios!”.
(fragmente apărute în revista Acolada/aprilie 2016)
Un comentariu:
Ce frumos! Insomnia mea devine un privilegiu, o noapte luminată de focurile de artificii ale ideilor pe care mi le oferi. Mulțumesc!
Trimiteți un comentariu