Astăzi se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Gellu Naum, un poet extraordinar care a păstrat, chiar şi în vremurile grele ale comunismului, spiritul suprarealismului poetic românesc. Reproduc aici un poem excelent marca Gellu Naum:
Acolo lânga mal
Acolo lângă mal sub mănăstireo fată îi ardea şuturi unuia cu pălărie gri
eu m-am oprit Habar n-aveam de ce
(poate nefericita mea nevoie de-a reintra în cauzalităţi pierdute)
ea m-a simţit şi s-a întors spre mine Avea o geantă extraordinară
Mă jerpelitule mi-a zis ce te holbezi aşa Nu vezi că facem dragoste
Eu m-am întins pe iarbă Luceam pe dinăuntru
ăla scâncea zicea Te rog goneşte-l
Aş fi putut să le răspund urât sau chiar să le înec motocicleta
pesemne însă că luceam atât de tare
că ochii lor au început să lăcrimeze
şi fata ca un fluture s-a înălţat de la pământ Plutea spre mine
venea ca o mireasă oarbă ca un cireş ceva în genul ăsta
oricum mi-era egal Pluteam şi eu
cerul se ridica din ce în ce mai sus
ăla scâncea zicea Te rog goneşte-l
10 comentarii:
cu totul superbă şi cu totul un poet genial !
Gellu Naum va fi citit și peste o sută de ani, e un poet foarte tânăr.
Despre asta e vorba.
E un poet absolut actual. Şi probabil că aşa va rămâne.
Douămiiştii adevăraţi, talentaţi, de pe aici vin; fie că recunosc, fie că nu.
Nu ne întoarcem la optzecişti sau chiar şaizecişti, contemporanii cei mai apropiaţi ai lui Naum. Aceştia s-au înfruptat fără saţ din poezia aceasta.
Îmi face plăcere să postez aici o poezie pe care eu însumi am selectat-o pentru rubrica Poezia zilei (Textul, însoțit de portretul poetului a apărut și în cartea mea ”Calendarul scriitorilor români”, 2014, vol. II:
Athanor
(Dintr-un străvechi gest ars
de patru mii de ani)
Foşnet al cenuşii memorie stinsă a focului
peste tatuajele de calcar
cămăşi de apă limpezi între nisipuri
viermi vegetali ocolind pietricelele
vuiet al găleţilor căzute în fântâni
dar toate acestea se petreceau sub o pătlagină
şi într-o bună zi el a ieşit să vadă
deasupra noi şedeam lângă araci
şi cârlionţii ni se întindeau spre ei
groapa de var se cam părăginise
prin ceaţă umblau păsările ameninţătoare ale somnului
noi ne feream pe cât puteam
şi el ne rezemă cu ochii
Frumoasă şi aceasta. Am găsit-o azi-dimineaţă pe blogul dvs. De altfel, trebuie să recunoaşteţi că nu există poet român cu mai multe poeme antologice decât Gellu Naum.
Maestre DAD,
Maestre Ion Lazu,
Mare, incomparabil poet este Gellu Naum! Vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit prilejul de a-l citi/reciti în două texte memorabile.
Da, dragă Şerban. Mare poet. Păcat că ne amintim de el doar la asemenea ocazii. Dar e bine şi aşa, cu acest prilej am mai recitit vreo 50 de poezii de Naum.
Și are mare dreptate Dan Miron în ceea ce-l privește pe Gellu Naum. Un poem al său mi-a servit drept pretext pentru a țese intriga romanului ”Călugărul Negru”. Îi mulțumesc cu admirație, oriunde s-ar afla ( probabil în Raiul poeților).
Prefer Apolodor, de mor!... Restul - e treaba lor, ce cred a fi poet, poezie.
Eventual, admit prozopoezia din inegalabilul roman dariesc; Ce mult te-am iubit.
Cei care se tot... coiesc şi-n toate feliurile screm "poi-eme-n" văzul lumii, incongruenţi, n-au decît să se "absolve"-ntre ei, ca poieţi de poiată ori mai prejos.
Lirica-şi vede de ale Sale, cîlcînd cu pieirea-n Uitare pe ei.
O, desigur că Apolodor e genial! E prea lung de reprodus pe-un blog. După cum Ce mult te-am iubit este romanul pur, cel care a atins simplitatea perfectă.
Trimiteți un comentariu