Activitatea editorială de până acum a tânărului critic băcăuan Adrian
Jicu este împărţită net în două: pe de o parte, sunt lucrările
teoretic-didactice de universitar (un studiu monografic H. Sanielevici şi un
volum despre publicistica lui Eminescu), iar pe de alta cele de critică
propriu-zisă. Din această a doua categorie se detaşează recentul volum Caruselul cu hamsteri. Decupaje din literatura postdecembristă
(Casa Cărţii de Ştiinţă, 2014). În
prefaţa volumului – Ţăncuşa lui Jicu
- , Vasile Spiridon citează la un moment dat profesiunea de credinţă a mai
tânărului său confrate: „Scriind despre o carte, procedez asemenea ţăranului
din piaţă, care, pentru a-şi atrage muşteriii, le oferă spre vedere şi
degustare ceea ce se cheamă o ţăncuşă din pepenii săi. Fiind şi eu un
spintecător de harbuji, încerc să extrag felia cea mai arătoasă. Metoda s-ar
putea să nu placă unora, însă pentru a convinge nu poţi tăia tot pepenele. Aşa
încât mă străduiesc să dau la iveală ce e mai bun într-o carte, fără însă a ascunde coaja şi sâmburii”
(s.m. DAD). Este foarte importantă sublinierea de la sfârşit, pentru că altfel,
arătând cititorului doar „ţăncuşa” dintr-o carte, Jicu n-ar mai fi critic, ci
promotor de autori, impresar, agent literar. Citindu-i cartea, descoperi că nu
e. Ba, cum vom vedea mai la vale, e chiar prea puţin diplomat când nu ezită în
a dezvălui stridenţe, nereuşite, stângăcii la un autor analizat sau altul.
În fond, volumul acesta este unul „clasic”, de cronici literare despre cărţi
apărute după anul 2000, cam de când scrie criticul de la Bacău, ci nu o istorie sau o
panoramă a literaturii contemporane, cu cuvintele autorului – „o oglindă
(parţială) a ceea ce sunt eu: cu gusturile, cu preocupările, cu prejudecăţile
şi cu umorile mele”. El este sincer, onest, mărturisind acest lucru. Chiar dacă
ar fi creator de metodă critică, Jicu ar rămâne paradoxal ceea ce s-ar numi
critic/cronicar impresionist, ba chiar artist, plăcându-i la nebunie să facă
portrete savuroase, să scoată în relief „senzaţionalul” din literatura română, să
citeze semnificativ din operele analizate, să bolduiască aspecte insolite din
viaţa şi opera scriitorilor actuali, dezvăluind şi reale calităţi de prozator.
Tomul este structurat în patru secvenţe: Profiluri/secvenţe lirice; Metamorfozele prozei postdecembriste;
Ţăncuşa din harbuz. Secvenţe din critica recentă;Miscellanea. De remarcat,
aşadar, că Adrian Jicu nu s-a „specializat”, el scrie deopotrivă despre cărţi
şi autori din toate genurile.
„Metoda” critică a lui Adrian Jicu este în general una onestă şi, în
definitiv, marcă proprie. După un portret al scriitorului, ne relevă ce e mai
frumos, mai bun şi mai luminos în cartea comentată, „ţăncuşa”, cum ar veni,
apoi – cât încă mai e proaspăt parfumul de iasomie – soseşte rezerva solidă,
consistentă, dacă nu chiar demolatoare, ca o judecată finală, ca o sentinţă.
Exemplificăm cu finalul la cronica despre Tema
pentru acasă, romanul lui Nicolae Dabija: „Cartea (de mare succes, înţeleg)
a lui Nicolae Dabija rămâne un episod meritoriu din lupta pentru ideea
românismului în Basarabia. Cum însă popularitatea şi patriotismul nu înseamnă
neapărat valoare, trebuie făcută precizarea că Tema pentru acasă este un roman tezist care nu se ridică la nivelul
reuşitelor contemporane ale literaturii române. Comparaţia cu Strigoi fără ţară (tratând aceeaşi
problematică), de Mircea Daneliuc, spre exemplu, îi este defavorabilă. În
romanul lui Dabija tezismul bate esteticul”.
Exemplară pentru modul de a face critică al lui Adrian Jicu este cronica
despre celebra Istorie critică a
literaturii române de Nicolae Manolescu. Deloc intimidat de numele şi
renumele marelui critic şi istoric literar de la România literară, Adrian Jicu analizează cu
lupa şi taie cu bisturiul în detaliile Istoriei,
analizând deopotrivă vasta lucrare, dar şi controversata ei receptare critică,
neavând nici un fel de ezitări pentru a trage propriile sale concluzii: „Vrând
parcă să(-şi) confirme că duce o a patra bătălie canonică după predecesori de
prestigiu (Maiorescu, Lovinescu şi Călinescu), autorul se sileşte uneori să fie
tranşant, iar judecăţile par forţate. E un soi de mimetism, o tentativă de a da
verdicte maioresciene, în formă călinesciană…” Citind toată cartea, nu doar
această cronică, observi că Jicu nu este vreun tânăr critic teribilist, prea
dornic de afirmare cu orice preţ, ci se vrea unul onest, care să spună ce e de
spus despre o carte sau despre un autor, fără a-şi calcula atent eventualele
repercusiuni.
Nu altfel procedează şi în creionarea portretelor: „Tip masiv, aproape
bizonic, dotat cu o inconfundabilă ţăcălie, Calistrat Costin (Costinel Costin,
născut la 30 ianuarie 1942) face figură memorabilă în peisajul cultural local,
unde a jucat diverse roluri, cele mai importante fiind cele de director al
Teatrului „George Bacovia” şi de preşedinte al Filialei Bacău a USR, pe care a
lărgit-o prin includerea unor nume importante, dar şi a unor veleitari. Spirit
lucrativ şi diplomat iscusit (meşter în ale PR-ului, cum s-ar zice), el este,
incontestabil, un nume în lumea Bacăului, locul unde nu se întâmplă aproape
nimic. Cu o cultură solidă şi o inteligenţă spontană (pe care le valorifică
prompt în replicile şi discursurile sale), Calistrat Costin place prin umorul
său muşcător, adesea prelungit dincolo de limitele decenţei”.
Caruselul cu hamsteri este o culegere de
cronici, recenzii şi medalioane exemplară pentru lansarea unui critic tânăr,
cultivat şi obiectiv, în sensul în care un critic îşi expune opiniile frust şi
argumentat, indiferent de numele autorilor şi de poziţia lor socială.
Cunoscător al mersului criticii şi ideologiei literare de la Maiorescu până-n zilele
noastre, cu un simţ evident al axiologiei, aflat şi într-o ascensiune în
cariera universitară, sunt de aşteptat de la Adrian Jicu şi viitoare lucrări
de sinteză.
(text apărut în revista "Argeş", nr 2/februarie 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu