Astăzi se împlinesc 30 de ani de la moartea poetului Grigore Hagiu. L-am cunoscut şi chiar am avut onoarea de a bea cu el de câteva ori la Casa Scriitorilor prin anii 1983-1984. Era un conviv absolut fermecător.. Este o victimă a stupidului sistem comunist, a economiei barbare de tot ce-i trebuia omului. Cum se dădea căldură pe sponci, poetul a aprins seara focul la ochiurile aragazului şi a lăsat uşile deschise între bucătărie şi dormitor. Peste noapte, însă, gazul a fost oprit de administratori, de directori, de cei răspunzători cu asta. După câteva ore, gazul a fost repornit şi şi apartamentul a fost a fost umplut cu gaz metan. Soţia lui a murit, dar el a reuşit să se ridice din somn şi să oprească aragazul. Dar a fost târziu. A mai trăit câteva zile la spital, a redevenit pentru o vreme conştient, Fănuş Neagu, unul din prietenii săi, vizitându-l după ce a băut câteva pahare de ţuică, pentru a-şi face curaj să-l vadă. S-a apropiat de el, i-a suflat în faţă şi l-a întrebat. "A ce miros, Grigore?" "Miroşi a viaţă!" i-a răspuns el. Şi-a dat obştescul sfârşit, ca victimă a unui sistem social dezastruos. Acum doi ani, am fost - ca invitat al lui Sterian Vicol la festivalul ce poartă numele poetului Grigore Hagiu - la Galaţi şi în orăşelul natal al poetului, Târgu Bujor. Am văzut locurile lui: biserica în care a fost botezat, şcoala în care a învăţat, muzeul orăşenesc în care are o sală cu obiectele şi manuscrisele sale... Să ne amintim de el reproducând o poezie marca Grigore Hagiu.
gol, goliciune de şarpe
în tăcere
încercam să mă învelesc tot
cu propria-mi piele
trăgeam de ea
cearșaf plapumă pătură cazonă
de marginile ei
dar ea
se făcea din ce în ce mai mică
și nu mă mai încăpea
deveni cît o batistă
cît un bănuț de aramă
căzu de pe mine
cu ușurința frunzei
dintr-un arbore
toamna
gol
dezgustător aproape
goliciune de șarpe
3 comentarii:
Poet de aleasă stirpe, acest Domn Grigore Hagiu, ce se preumblă cu nonșalnță prin Scene din viața literară, o carte din 2007 ade subsemnatului. I-am acordat o postare la Scriitorul zilei:Grigore Hagiu, cu imaginea unor coperte de cărți ce le am prin casă. Textul apare și în Calendarul scriitorilor români, anume în vol.III, deci pe 27 sept., când îi e ziua de naștere.
Acum rog să primiți pe-al Dvs blog acest sonet de Grigore Hagiu:
Sămânţă de stele
Din nou să punem ordine în gânduri,
să mai gândim odată ce-am gândit
cu un cuvânt mai lin şi-ncetinit,
dând loc priveliştii de printre rânduri.
Din tot ce inima mi-a dovedit
un ram, un spic să scot la vârf de cânturi,
mormane de păduri şi de pământuri
înalte-n urma mea am cheltuit.
Să fie limpede acum foşnirea,
să fi înduplecat încremenirea
cu-o patimă, cu-o linişte, c-un dor ?
Pe sus cocoarele urmându-şi firea
şi-n ceruri largi vâslind nemărginirea
îmi par şi azi sămânţa stelelor !
Devotat, Lazu
l-am cunoscut pe poetul grigore hagiu. el m-a debutat in revista luceafarul. am evocat momentul intr-un interviu pt editura cdpl.
imi amintesc si amanuntele dramatice ale mortii. dumnezeu sa-l aiba in grija lui, iar cei care l-au cunoscut sa nu-l uite!
Minunat!... Și Sămânță de stele, sonetul postat de dl Ion Lazu, e demn de reținut.
Toate cele bune, domnule Augustin!
Trimiteți un comentariu