duminică, 4 ianuarie 2015

Pas cu pas, paşi săriţi...

        Am răbdarea să citesc cap-coadă cartea lui Klaus Iohannis, unul din puţinii politicieni-scriitori aflaţi în libertate. Iată că se poate şi dincoace de gratii!

       Aşteptări înşelate, ca s-o spun pe-a bună. După vreo zece pagini de viaţă personală (copilărie, adolescenţă, profesorat, fără a scăpa nici măcar în treacăt o vorbă despre chestiunile controversate ce-l privesc personal), cartea se împarte în două: jumătate este un raport de activitate al primarului Sibiului, iar cealaltă - proiectul de viitor preşedinte. În prima, este descrisă odiseea ajungerii Sibiului capitală europeană în 2007, ceea ce a presupus reabilitarea oraşului în mare măsură. Ce m-a impresionat plăcut este aplecarea, măcar şi declarativă, a primarului Iohannis către cultură. A înţeles că e un domeniu în care trebuie investit. Dacă ceilalţi primari din ţară ar citi cartea, măcar jumătate dintre ei ar mai scăpa fonduri şi pentru proiecte culturale...

        Partea a doua e programul de partid şi de stat al viitorului preşedinte. Deloc convingător. Zece ani, Traian Băsescu ne-a povestit cum se conduce România ca un vapor. N-avea cum să meargă. Klaus Iohannis ne povesteşte cum va conduce el România după modelul Sibiu: "Sibiul şi modelul lui erau dovada mea, proba că se poate. Şi România ar putea fi la fel". E o mică mare diferenţă între cele două...localităţi. Mă îndoiesc de reuşita după această paradigmă. Dar, să mai aşteptăm vreo zece ani dezabuzaţi şi pe urmă s-o luăm de la capăt cu speranţele. Cine mai apucă. Eu l-am ascultat 25 de ani pe Ceauşescu că trebuie să acceptăm austeritatea până vine prosperitatea. Cu altă limbă de lemn, acelaşi lucru ni l-au spus Ion Iliescu şi ai lui. Constantinescu ne-a promis chiar prosperitatea. Mi-a scăpat şi asta. Traian Băsescu ne-a promis în cele două campanii electorale ...marea cu sarea, apoi a ieşit rânjind să ne anunţe tăierea salariilor. Mă resimt dureros şi acum. Citesc cartea lui Klaus Iohannis şi aflu că un proiect în care România ar putea deveni prosperă poate dura 20, dar chiar 50 de ani. Mulţumesc mult, conducători iubiţi! Vă doresc noi şi noi...succesuri! Atunci vor traversa reprize de amăgiri-dezamăgiri-amăgiri-dezamăgiri... copiii şi nepoţii mei. Le doresc şi lor de pe acum succesuri!

9 comentarii:

Anonim spunea...

in acord, de acord.felicitari!

stefan s. spunea...

La mulți ani cu sănătate și spor în toate, domnule Augustin!
Să vă bucurați alături de cei dragi... și la cât mai mulți cititori!
Gânduri frumoase și numai bine vă doresc!

Augustin spunea...

Mulţumiri pentru vizite şi pentru urări. Vă doresc şi eu la mulţi ani cu sănătate şi cu bucurie.

Draga Prietene spunea...





" Ceci N’est pas une Pipe "
(Rene Margritte)


Desiguur- nu este o pipa,
este doar imaginea unei pipe.

Draga Prietene spunea...




Pastreaza-ti rabdarea

si pentru perioada Vaduvei Gravide .

Anonim spunea...

A nu se face vreo confuzie : eu, fostul anonim, aşa cum am decis, renunţ la sportul de-a bloguirea..
Văd însă că a apărut imediat un alt anonim pe care îl rog frumos să se articuleze, cu 1, 2, 3, şamd, nu de alta dar n-aş vrea să se creadă că una vorbim şi alta fumăm... Ti prego, amice anonim, spune al câtelea eşti !!

Augustin spunea...

V-aţi supărat şi nu era cazul.
Pe când nu moderam comentariile aveam un trafic enorm şi eram acuzat de toate relele, de la intrigi la trimiterea lui Adam pe pământ, până la răstignirea lui Iisus şi atentatul de la 11 septembrie...
Acum, dvs. îl atacaţi pe un poet comentator într-un mod deloc elegant. Şi era şi Ziua Mondială a Păcii. A fost alegerea mea să vă cenzurez.
Altfel, că ne-am explicat, puteţi sta pe aproape dacă vă place ce mai comit eu pe aci. La mulţi ani cu bucurie!

Anonim spunea...

Vedeţi, stimat domn şef de blog, strădania mea de a nu face deranj la poet ( mi-am retras comentariul pe motiv de nepotrivire în interpretare ) se duse pe apa sâmbetei. Am făgăduit şi mă ţin de cuvânt să stau deoparte, dar ia uitaţi-vă cine deschide comentariile: anonimul ! Păi, asta spun, că eu, anonimul de serviciu, m-am autodemis ! Drept pentru care i-am cerut înlocuitorului, tot anonim, să-şi pună un semn de identificare, atâta doar. Nu e vorba de absolut nicio supărare. Mi-am asumat pasul greşit, înspre poet, şi am făcut stânga împrejur ! Repet, vina îmi aparţine, nu e vorba de supărare, ci de autodemitere, dar chestia cu identificarea celui care se pretinde acum anonim rămâne valabilă. Asta e culmea, să ne batem şi pentru postura de anonim! Unde am ajuns...

Augustin spunea...

Ca să spulberăm confuziile, vă sugerez cu tot respectul, să vă luaţi un pseudonim dacă nu vreţi să vă daţi numele real. Şi eu semnez cu o jumatate de pseudonim, şi cărţile, şi blogul...