Neamţul şi liberalii sau România: o ţară de consilieri

        De o săptămână încheiată, nu poţi bea o bere la cârciuma din colţ, nu poţi ieşi în stradă, nu poţi deschide televizorul, ziarele sau internetul şi să nu observi că tot românul, după ce a votat bineînţeles cu cine trebuie, mai este şi consilier. Toţi s-au trezit din somn, din blegeală, din amorţire, din beţie şi toţi au devenit consilieri publici şi voluntiri ai preşedintelui ales. Ce mai, românul s-a născut consilier de Cotroceni! România e pe mâini bune, pe mâinile câtorva milioane de consilieri din coasta neamţului. N-aveam cum să nu-mi amintesc de Nenea Iancu Caragiale care zi de zi ne arată, peste secol, că e mai actual decât Mihai Gâdea, Cosmin Guşă, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Mădălina Puşcalău şi toţii puşcalăii de pe sticla TV, decât toţi la un loc. Ia să recitim noi schiţa lui Caragiale!:

Politică înaltă

Am un isnaf de la ţară bun prietin, care crede orbeşte în ce-i spun eu, mai cu seamă atunci când îi convine să crează. Mai ales în politică mă consultă ca pe un oracol. A venit alaltăieri la mine; mi-a spus că a intrat într-o daraveră de păcură şi m-a rugat să-i spun tot ce ştiu despre americanul ăla, care vrea să ne cumpere ţara.

Eu, care, în privinţa acestei afaceri, nu ştiu nimic decât că odată ne-a trecut Rockfeller pe la nas şi n-am ştiut să-l prindem, n-am vrut să-l las pe provincial să plece deziluzionat de mine, să mă socotească lipsit de orice cunoştinţă a culiselor politice - şi, tot sunt gazetar, zic: de ce nu i-aş clădi amicului meu câteva caturi de baliverne, cu cari şi el la rându-i să facă furori la cafeneaua centrală din orăşelul lui ?

- Ascultă-mă, neică - zic eu - îţi spun ce ştiu, ce am putut afla până aseară; însă te rog să rămână-ntre noi; nu voi să se afle că eu am dat sfoară-n ţară.

- Doamne fereşte! zice isnaful.

- Uite ce e... Ştii că venise odată americanul cela cu bani buni, şi făcea propunere foarte folositoare pentru noi, şi nu s-a putut face nimica.

- De ce?

- De ce, de nece! nu s-a putut.

- De ce nu s-a putut?

- Pentru că n-au vrut liberalii.

- Apoi, acuma auz că ei vor...

Văzând eu că isnaful mă-ncurcă, zic: să-l iau repede...

- Uite ce e, neică - zic - dumneata eşti de la ţară, nu pricepi cum se joacă de sus politica subţire.

- Spune dumneata, ca să pricep; de aia am venit.

- Când era să se isprăvească daravera cu americanul, a venit altcineva şi a zis: nu se poate!

- Care altcineva?

Eu, văzând că isnaful mă ţine de scurt, ca să-l ameţesc, zic:

- Disconto-Gesellschaft!

- Cum?

- Disconto-Gesellschaft! Ai auzit dumneata de Disconto-Gesellschaft?

- Nu! tot american e?

- Nu - zic eu - e neamţ.

- Ei şi, ce treabă are neamţul să se amestece?

- Ştiu eu?

- Şi atunci?

- Atunci americanul a înţeles cum merge şiretenia, şi, se zice, a propus neamţului... să-l ia tovarăş la parte... Dar...

- Dar ce?

- Dar, s-a întâmplat şi liberalii să se hotărască atunci să strige, ca să auză ţara, că vor ciocoii să o vânză la americani... Si când au văzut ciocoii că nu merge, s-au închinat cu plecăciune americanului, şi americanul a-nţeles cum devine politica, şi-a luat geamantanele şi a plecat.

- Care va să zică am rămas cu buzele umflate.

- Ba nu, fiindcă au căzut ciocoii şi au venit liberalii, şi acuma...

- Ce?

- Acuma, zice că vine neamţul...

- Apoi, neamţul dă cât da americanul?

- Dacă n-o da tocmai atâta, tot o să dea ceva...

- Apoi are de unde?

- Are; şi dacă n-o avea destul, o să ia acuma el tovarăş pe americanul la parte...

Isnaful, auzind balivernele mele, zice:

- Ia ascultă-mă, de la ţară oi fi eu, dar aşa de prost nu sunt să-ţi crez toate mofturile dumitale.

- Ce mofturi, nene? întreb eu serios.

- Astfel de lucruri numai pân capul celui mai mare moftangiu poate să treacă!

Şi a plecat isnaful meu cam supărat, înţelegând că dacă ar fi adevărat ce spun eu, ar fi prea-prea, că vreau adică să-mi bat joc de el.