vineri, 10 octombrie 2014

Viaţă frumoasă - o povestire amară!

         Astăzi este ziua lui Ivan Bunin: 10 octombrie 1870.
         Recitesc poate cea mai amară povestire a lui, narată la persoana întâi: o viaţă chinuită apărută sub un titlu oximoronic - Viaţă frumoasă.
         Şi ce final de...viaţă frumoasă!:

        "- Soarta m-a făcut beteag, Nastia, şi apucat din fire: ba sunt vesel, nici eu nu ştiu de ce, ca înaintea unei nenorociri, ba mă apucă urâtul, mai cu seamă vara, când e arşiţă şi praf - de-mi vine să-mi fac seama! Uite, am să mor, o să mă îngroape în ţintirimul Ciorno-Slobodskoe, şi pe mormântul meu praful ăsta o să zboare peste gard o veşnicie!
       - Ce să vă necăjiţi pentru asta, Nikanor Matveici, că doar, dacă murim, nu mai simţim nimic.
       - N-are a face, zicea el, că n-o să simţim nimic atunci; nenorocirea e că acuma, cât trăim aici, ne gândim la asta...
       E adevărat, era o plictiseală la noi în casă, la Samobvalovi, după-amiază, când toată lumea îşi făcea somnul, iar vântul aducea nori de praf! Iar ologul Nikanor Matveici şi-a curmat zilele, tot pe o arşiţă cumplită, într-un ceas de linişte adâncă..."    






  
    
 

9 comentarii:

Ion Lazu spunea...

Stimate DAD, Nu vă dezmințiți defel ca admirator la superlativ al lui IABunin. Care, aflu acum de pe Wiki., a luat premiul Nobel în 1933. Cred că am știut dar uitasem... Și mie mi-a plăcut în mod special tot ce-am citit din Bunin. Știam de un exil al lui în Italia, dar se pare că sovieticii l-au recuperat, cândva.
Oricum ar sta lucrurile, mai mic cu 10 ani det Cehov, îmi pare că a fost influențat hotărâtor de scrisul cehovian, ca să nu spun că mai apoi chiar a scris un studiu despre APCehov și altul despre Tolstoi. Cam la acest nivel se prezintă lucrurile. Cei mai mari dintre cei Mari.
În ce mă privește, m-am declarat dintotdeauna un umil ucenic al lui Cehov. Mereu am în minte prozele sale, piesele sale, de care lumea nu se mai satură, tocmai pentru că vorbesc despre eternul uman, chit că ascultătorii-cititorii abia dacă intuiesc tulburătoarele profunzili ale genialului scriitor. Mort în 1904, la doar 44 de ani, deci la o vârstă de două ori mai mică decât cea la care a ajuns Bunin: 83 de ani!
Ei cu viața lor câștigată-pierdută și noi beneficiari ai trudei lor pe pagină...
Lazu

Augustin spunea...

În Franţa a trăit până la sfârşitul vieţii, acolo era când a luat Nobelul. Locuia într-un sat şi-şi lucra grădina când i-a sosit telegrama de la Stockholm. Poştaşul nu-l ştia şi nici mulţi oameni din sat. Povestirea de mai sus, ca şi multe altele, a fost scrisă la Capri.
Gorki îl numea cel mai mare stilist al literaturii ruse. Dar se vorbea că tot el l-ar fi "lucrat" la NKVD şi de aceea a emigrat...

Ion Lazu spunea...

Spre marea mea descurajare, acum mi-am reamintit scena din sătucul francez... Dar, Doamne, nu de aceea scriem? ca să ne reamintim când vechi pagini ne cad sub priviri... ca să-și amintească alții când n-om mai fi noi, care mereu uităm...
Și da, Gorki îl va fi lucrat, cum i-a lucrat și pe alții, când se trata el însuși, în Italia. Pre sine se trata, pre alții îi lucra. Am în casă cartea lui de corespondențe, nu mă mai uit printrânsa...
Lazu

Şerban Tomşa spunea...

Imprersionant, Maestre DAD!
Mă trec fiorii când văd că sunt născut în aceeași zi cu Bunin.
Apropo, știi că zodiile nu mint? Cunosc doi profesori trăiți în medii diferite, cu înfățișări diferite, dar născuți în aceeași zi, a aceleiași luni. Unul predă matematica, celălalt literatura română, fiind și scriitor. De fapt, un veleitar și un grafoman, fără pic de talent. Are vreo 40 sau 60 de volume, cele mai multe tipărite la propria editură. Deși ”autoriul” - pătruns, cu pile, și în DGLR - îl detestă pe matematician ( care, ce e drept, îi este mult inferior ), caracterele celor doi seamănă ca două picături de apă: roși mereu de invidie, răzbunători, resentimentari, animați de o absurdă dorință de afirmare pe lucruri de nimic, conflictuali, aroganți, needucabili. Niște inși imposibili. Poate îți par nebun, dar chestia asta îmi dă speranța că într-un viitor voi scrie niște cărți bunicele, chiar dacă mult sub nivelul genialului Bunin. Îți cer cu umilință iertare că am îndrăznit să-l pomenesc pe I. B., în contextul speranțelor mele de a scrie mai bine.

Augustin spunea...

Dar, dragă Şerban, tu chiar ai scris nişte cărţi nu doar bunicele, dar bune-bune. Şi eu cred, dacă nu în horoscopul cotidian al televiziunilor şi ziarelor, cred în trăsături comune în general unei zodii.

Ion Lazu spunea...

În disvcuție fiind marele IABunin, aș concluziona, întru încurajarea dlui Șerban Tomșa că scrierile sale, bune-bunicele, cum ați convenit deja, vor deveni BUNIN-cele. I.L.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Mă bucură nespus. În comentariul anterior am vrut să spun : ” Îți cer cu smerenie iertare...”
Domnule Ion Lazu,
Vă mulțumesc pentru spirituala formulare. E și o încurajare minunată. :)

ștefan s. spunea...

Superb pasaj!... N-am citit nimic din opera lui Bunin... Pare a fi genul de scriitor care nu merită a fi ratat...

Augustin spunea...

Dragă domnule Ştefan, văzând eu ce/cum citiţi, sunt sigur că nuvelele şi povestirile lui Bunin v-ar face fericit. La tinereţe, a fost tolstoist. După fuga din URSS şi-a păstrat forţa de scriitor rus, pe care a altoit elitismul (n-am acum alt cuvânt) literaturii occidentale, rezultând o proză absolut superbă. A luat Nobelul în 1933.