Vasile Petre Fati a fost un poet excelent, un om minunat, un conviv fermecător. Îl întâlneam la Casa Scriitorilor şi stăteam - împreună şi cu Marian Drăghici - ore întregi la o sticlă de vin. Era un regal să stai cu el la vin. Îţi recita versuri, comenta avizat, dar şi generos, poeţii contemporani, nu era niciodată agresiv. S-a stins în 1996. Este, pe nedrept, uitat. Doar Marian Drăghici i-a mai acordat spaţiu în "Viaţa Românească". Astăzi ar fi împlinit 70 de ani. Reproduc mai jos un poem de-al său, poate că nu unul dintre cele mai valoroase ale sale, dar unul care-l reprezintă pe deplin.
Corpuri libere
(din vol. Copilul tuns zero, 1992)
Munţii pe care i-am văzut într-o dimineaţă de iarnă
Erau asemeni unui om sărac.
Mi-a fost milă de ei şi le-am dat să mănânce
Şi apă le-am dat, ca să bea.
Cu basca şi cu bocancii de munte
Păream un poet care se mulţumeşte cu furnici
Şi cu o partidă de şah, la ora prânzului.
Când seara s-a lăsat am plecat cu primul tren
Şi ca să beau ceva am coborât, mai apoi.
Era o haltă ca oricare alta,
Cu o bancă de lemn la intrare.
M-am gândit că oricine poate să vină aici
Ca să-i dau viaţa mea, de tot,
Ca pe un bănuţ cu care nu ai ce face.
Şi pentru că nu a venit nimeni în micul orăşel de munte
Ca să-mi ceară lucrul acela de nimic
De care eu nu mai aveam nevoie,
Am băut, am mâncat, m-am înveselit.
Cu lacrimi în ochi mi-am privit viaţa,
Ca pe un bănuţ,
De care ai nevoie pe un drum de seară.
9 comentarii:
Stimate DAD, gând la gând... căci în dimineața asta și eu îl menționasem pe-al nostru blogus pre Vasile Petre Fati, n. 1904, delaolaltă cu ”Scriitorul zilei Vasile Voiculescu” și ”Poezia zilei Gellu Dorian”.
I-am pus o placă memorială poetului constănțean și am consemnat asta în cartea mea Odiseea..., vezi pagina 150.
Printr-o potriveală ce-ți poate da fiori, am deschis cartea direct la pagina cu pricina. Ca să vezi!(”Deschid cartea. Cartea geme..”, vorba lui Arghezi) Se întâmpla pe 4 septembrie 2007(acum mai bine de 7 ani, acum o viață...) Zi în care am pus plăci memoriale pentru Al. Balaci, Vasile Băncilă, Dumitru Alexandru, Vasile Petre Fati și Virgil Mazilescu. Creatori cum nu se poate mai diferiți. Dintre aceștia cinci, doar pe VB nu l-am cunoscut, în schimb DA a fost cel mai bun prieten al nostru, nașul Fiului Andrei... Mă minunez luând seama la faptul că în aceeași zi am reușit să consemnez acțiunea, pe nu mai puțin de 7 pagini de carte format mare...
VPF era prieten la caratamă cu Mircea Ciobanu, deci l-am cunoscut și eu. Jurnalele mele sunt pline de relatări despre.
Devotat, Lazu
Felicitări ! Aveţi un har-dar de a recurge la resorturile sensibilizării sufletelor,chiar moarte de ar fi. Într-adevăr, poezia
reprezintă o stare în care , numai dacă nu eşti om, nu te regăseşti.
Felicitările vi le mai adresam şi pentru faptul că lăsaţi să fie daţi uitării oştenii spiritulii...
Corectura /... faptul că nu lăsaţi... / !!!
Da, domnule Lazu, VPF era prieten bun cu Mircea Ciobanu. Am stat la taclale şi în formula asta. V-a furat condeiul, e 1944, cum aţi scris azi-dimineaţă pe blog, nu 1904.
Multumesc, domnule Anonim! Şi pe dvs. v-a furat condeiul. Aţi vrut să spuneţi, sper, "că nu lăsaţi să fie..."
Prinși în cataractele tastaturii...
Că nu putem posta direct pe blogdoman asta e la alegerea apropitarului și îi înțeleg opțiunea. Dar că nu mai pot interveni pe text, nevoit să repar printr-o nouă postare, care totdeana sună anapoda, asta e altceva. Dar întreb: nu puteți nici Dvs să faceți tacit acea infimă corectură de cifră? Ca să ne rămână timp pentru a-l discuta pe VPF? În context, iată ce aș adăuga: amicul comun Marian Drăghici a îngrijit o antologie VPF la ed. Vinea: Pălăria.
Frumoasă carte!(cinste cui te-a scris...)
I.L.
Domnule Lazu, din păcate nu pot face corecturi în comentarii.
Da, ştiu antologia de la Vinea. Am scris o cronică în "Argeş" la momentul respectiv. Din păcate, am înţeles că a fost într-un tiraj meschin. Nici nu ştiu dacă se află în biblioteci. Că altfel, ea îl reprezintă fidel pe Fati.
Ați scris, stimate DAD: în biblioteci... Dar cum să ajungă, drăguliță Doamne, o carte scoasă după anul 2000 în bibliotecile publice - județene, orășenești, comunale, școlare, sindicale?! De pe când lucram eu la Vinea 1994-2005 și mergeam să obțin ISBN-urile, condiția era să duci 9 exemplare, pentru Academie, BCU,BCS și univ. din Timișoara, Cluj, Iași, altele, până la 9. Apoi ne duceam cu doar 7 cărți, le era peste mână să le expedieze și pe alea prin țară... Nici vorbă de alte biblioteci. Nu ți le primesc nici ca donație, trebuie să fii mare sculă... De aici, dacă e să privim cu atenție, se declanșează prăbușirea interesului pentru carte în România. Am mai spus: romanele mele de la Cartea rom., cele 3 de dinainte de Decembrie, apăreau în minimum 15.000 exemplare și le găseai și pe tarabele prăvăliilor sătești. Am recuperat în acest fel cărți epurate, la plecarea autorilor, dar epurarea se oprea pe parcurs, în stilul cunoscut pe-aici...
Cât privește difuzarea în librării, o carte apărută în Buc. are șanse 0 (zero) să ajungă la Cluj, la Satu Mare, la Botoșani. Nici în Buc. nu ți le primește, ca editură, ca particular...,întâi că nu le propune Difuzorul, acest factotum al Cărții; apoi că librarul le refuză pe cele românești, nu au spațiu pe rafturi și cartea străină, fie și proastă, se vinde mai repede. Din Himera... au avut la Dalles 5 exemplare, am trimis oameni care mă pistonau, nu au mai primit în veci alte exemplare peste cele 5. Se vânduseră, așa-i, însă nu în 2-3 zile, ci în 2 săpătămâni!!!
Crede-mă, stimate DAD, am în apartament 3 cărți apărute în acest an, însă nu am imbold să le mai lansez. Le voi da, din mână unor prieteni, cunoscuți și cu asta simbolicul tiraj se va subția drastic... Am fost la atâtea lansări, știu cum merg lucrurile. La lansarea Supunerea de Eugen U., Rotonda plină-ochi, dar s-au vândut doar 2 exemplare. Cam asta e, în mare. Mă răpune tristețea dacă mai continuu.
Lazu
PS. Și ce-ar însemna tiraj meschin, la o carte de poezii? Radu Aldulescu mi se tot plînge că editura lui în scoate cărțile în tiraje de 2-300 exemplare. Mihai Cantuniari e indignat la culme că Humanitasul l-a scos în tiraje modice cu seria lui... Editorul nostru scoate un roman bun în 200 exemplare, nu înțelege de ce s-ar lansa în mai mult. Păstrează PDF-ul, peste câțiva ani scoate o nouă ediție, schimbând doar coperta. Dar bietul autore?
Da, aceasta e realitatea.
Mare păcat că s-au desfiinţat Centrele judeţene de librării. Măcar ajungeau cărţile în toate judeţele şi în toate librăriile. Mă rog, acum nu mai sunt nici librării.
Piteştiul - capitală de judeţ - mai are o singură librărie. Clădirea în care lucrez eu se numeşte Casa Cărţii. Dar de un an şi jumătate, librăria a devenit o autoservire, cu ciorbe, bere şi fripturi, deci un fel de Casa...Cărnii.
Să punem punctul pe I: Nu mai sunt librării pentru că nu mai există cerere de carte, pur și simplu. Acele centre județene au supraviețuit cât s-a putut, pe bani publici, desigur, însă lipsa lor de rentabilitate nu putea merge la nesfârșit, spun factorii decizionali - alde Almanache, Meitrei et co - și ce mulți sunt, pe cât de tari și de neînlocuit! Oricum am răsuci lucrurile, și pe când Cartea era la mare cinste - pe intelectual l-a salvat de la pieire spirituală! (însă f. atent cenzurată, croșetată - ați auzit-o pe venerabila Antoneta Ralian, celebra traducătoare din engleză: ”unele paragrafe nici nu le mai traduceam, știam că o să mi le scoată...”(scene erotice, vizări politice, opțiuni ideologice în putrefacție...), deci și pe-atunci dar și acum, în schimbare democratică de paradigmă (ne mutăm cu totul pe Internet - ca să constatăm, mai devreme ori mai târziu că nimeni nu ne mai ia în seamă...), scriitorul s-a dedicat paginii, însă lumea (analfabetă) a mers mai departe, cu ochii după bere și mititei...
PS. Și iată-l pe amicul Vasile Petre Fati ocupându-și locul meritat, e drept, cu o zi întârziere - așa a fost și acum un an, când am făcut postarea, așa este și în Calendarul ce tocmai a apărut. Explicația simplă: ieri erau doi poeți, iar astăzi niciunul mai acătării și rubricile musai să fie echilibrte.
Lazu
Trimiteți un comentariu