luni, 6 octombrie 2014

Nu te pune cu toponimia românească!

         În zi de toamnă însorită, argiepiscopul se plimbă pe munți, inspectând mănăstirile și schiturile cele mai izolate de lume. La un moment dat ajunge într-o poiană unde vreo trei muncitori cioplesc lemne după ce le taie cu drujba. Dau din secure, dar și din gură, ca tot românul harnic și gureș.
        Deasupra lor, între doi brazi, e atârnată o scândură mare de stejar pe care sunt încrustate de vreun meșter iscusit cvuvintele CRACII DOAMNEI! Arhiepiscopul oprește mașina, coboară și-i mustră pe muncitori: - Ce e nerușinarea asta? Să dați jos imediat scândura!
        Muncitorii abia reușesc să se cațere în cei doi brazi și să dea jos din lanțuri scândura măscăricioasă.
        Ajuns la schit, arhiepiscopul povestește starețului întâmplarea. Iar călugărul îl lămurește pe ierarh:
        - Înalt Prea Sfințite, nu e nici o măscare. Acolo Râul Doamnei se bifurcă și locul așa se numește: Cracii Doamnei.
         La întoarcere, arhiepiscopul oprește iar mașina. Muncitorii dau în continuare cu securea, cu drujba și cu clanța, trăgând și câte o gură de bere dintr-un pet de doi litri.
         - Puneți scândura la locul ei! le zice el truditorilor în lemn. Aceștia se uită nedumeriți la omul Domnului, apoi se execută, nemaiînțelegând nimic.
         "Să nu ne punem cu toponimia românească!" își zice episcopul în barba mare și albă.

2 comentarii:

Ion Lazu spunea...

Stimate DAD, Din politețe, îl scot din discuție pe onor arhimandritul care, pornit să-și inspecteze mănăstirile și dând de toponimicul menționat, ignoră faptul în sine că se află pe Râul Doamnei și că deci, denumirea ar avea legătură cu bifurcarea acelui curs de apă. Deh, mai ușor e să ridici piatra...
Voi spune doar că, umblînd o viață de om cu harta în mână, eram cum nu se poate mai atent la semnificații, la... Concluzia: toponimicele din Regat se referă mai totdeauna la oameni care au stăpânit acolo, la evenimente, la aspecte le reliefului, la... câte toate. De multe ori puse cu mare adecvare, de nu chiar cu plasticitate. Aveam la ce mă gândi... Pe când toponimicele din Transilvania îți dau mari bătăi de cap. Cuvinte fără pic de înțeles. M-am gândit că vor fi având semnificație în maghiară, în limba altor populații ce s-au pripășit acolo... Uneori da, de multe ori nu. Ce-i drept, unele sunt traduceri ale toponimicelor românești în maghiară, cum au făcut și cu nemele de familie, maghiarizarea în scripte, nu? Dar câte denumiri caraghioase! fără sens,am întâlnit în Ardeal . Să fie ele din vremea dacilor? Unii susțin că da.
Întorcându-ne în regat, surprinde numărul mare de toponime slave, dar și turcești, dar și cumane. Ștefan Bănulescu, fără vreo pregătire filologică, produsese o listă de localități cu nume ciudate, sau sonore: Belgun, Morunglav. Nu știa că au o semnificație...
Un gând bun, Lazu

Augustin spunea...

Da, e interesant. Sigur că cele din Ardeal au suferit transformări şi , cum să zic, încrucişări. Eu am locuit în anii 1986-1989 în secuime. La unele nedreptăţi istorice ale maghiarilor, Ceauşescu răspundea în anii 80 cu alte nedreptăţi. Am văzut o dată o profesoară de maghiară plângând cu lacrimi şiroaie că-i murise o verişoară primară, dar nu putea merge la înmormântare că nu ştia unde, pentru că localitatea se numea pe plic Lacul Nou, sau aşa ceva. Iar localitatea avusese sute de ani nume unguresc...