Cioran: "Are ceva de şarlatan oricine izbuteşte într-un domeniu sau altul". Recitind sentinţa asta, nu ştiu de ce o verific numai şi numai pe politicieni români de astăzi. Şi se potriveşte mănuşă. Poate pentru că la noi politica este domeniul prin excelenţă al şarlatanilor.
5 comentarii:
Cioran are dreptate!Însă nu s-a referit numai la politicieni. Dacă ei eșuat într-un domeniu și nu ai caracter, intri în politică. În acest domeniu, Românii încearcă să devină campioni. Dacă nu ești puțin șarlatan, nu ajungi „CINEVA”. În lumea de astăz, din Europa, USA până în China, fiecare jurnalist, avocat, medic etc., care vrea să ajungă „CINEVA”, are un sfătuitor PR, care îi spune ce să facă, unde să meargă, cu cine să meargă, cum să vorbească etc. Democrația este deprimantă, însă mai bună totuși decît dictatura.
Sigur că E. M. Cioran nu se referea la politică. Dar, trăind în România, n-ai cum să nu fii dus cu gândul la politică, pentru că aici impostura e la ea acasă.
Excelentă această sentență a lui Cioran! O adevărată bijuterie stilistică, iar în fapt o observație psihologică de mare finețe/subtilitate.
Felicitări lui DAD pentru focalizarea atenției sale și a noastră pe o meditație prea tristă.
Normal, din prima ne gândim la politicienii noștri, care ne-au scârbit la maximum. Nu mai târziu decât ieri ni s-a arătat pe sticlă o mascaradă pseudo-electorală tipic ceaușistă, cu mobilizarea samavolnică, pe tabel, a tuturor din partid, din administrație, din Bărăgan etc. Fără ca discursul să fixeze pe puncte obiectivele, mijloacele, constrângerile, rezultatele scontate și perspectiva pe termen lung. Ce-i drept, pe la jumătatea discursului- gargarismă lumea pleca cu miile, sictirită la culme. Nicidecum nu au rămas până la urmă acei cetățeni turmentați, anume să protesteze, să huiduie, să..., ci au zbughit-o precum lașii, la mașini, la autobuze, la o berică...
Însă la noi, postdecembrist, nu doar politicienii își probează ceas de ceas șarlatania. Sunt și cei din domeniul economic, cei care au luat pe nimic combinate, petrolul, bogățiile subsolului, aurul și metalele prețioase, terenurile publice, pe cele ale Armatei etc. Mai mare șarlatanie este de imaginat? Dar șarlatanii din presă, (din media, cei de la posturile aservite, care manipulează opinia publică, mint, dezinformează, impun falsele adevăruri, falsele valori, falsele vedete...)
Toate astea plecând de la fraza lui Cioran - și referindu-ne numai la șarlatanii notorii și de neoprit, de neoprit...
Însă eu aș vrea să mă întorc la sentența cioraniană, care merită o analiză la obiect.
Cu voia dlui DAD, voi reveni.
Aș vrea să știu contextul în care Cioran a produs acestă frază. Și aș vrea să știu dacă este exprimarea lui directă în limba română ori este vorba de o traducere. Căci traducerile, oricât de fidele și bine-intenționate etc. Ca să nu spun că a scrie o frază literar corectă înseamnă pentru autor a-și alege cu maximă grijă cuvintele, nuanțele, anume ca să nu-și trădeze gândul care l-a adus în fața coalei de scris... Cuvintele cheie sunt aici: ”șarlatan” și ”izbutește”. Și sensul imediat ar fi: cine izbutește are ceva de șarlatan, de ins care minte, înșeală, sfidează așteptările celor de bună credință. Afirmația ar fi cam anapoda față de ordinea firească. De unde nedumerirea, șocul: Nu poți izbuti decât înșelând, decât prin mijloace necinstite? Atunci cum rămâne cu atâtea izbânzi personale care au adus binele omenirii?! Stai și meditezi, nedumerirea sporește. Te întorci la exprimarea ”Are un aer de...”, aha, deci doar pare că e un șarlatan cel ce izbutește... Și te întrebi în continuare: de ce pare șarlatan cel ce a obținut un succes? Pentru că îndeobște succesul trece de partea celor necinstiți, iar succesul pe merit este o raritate, este, vai! excepția de la regulă... Prin generalizare, ne sugerează Cioran, orice ins de succes va fi suspectat de... malpraxis! Fraza care ne păruse un paradox capătă o turnură cinică. Sau autorul se referise strict la faptul că ajuns la împlinirea acțiunii sale, bucuria actantului merituos nu poate fi decelată de a escrocului inveterat? Ne bucurăm la fel, bucuria nu are culoare morală...
În ce mă privește, cred că sensul spusei cioraniene ”bate” în altă parte. Voi reveni.
Lazu
În artă, în domeniul creativ, singurul care îl interesa cu adevărat pe Cioran, totul pleacă de la ceva strict personal, imboldul, inspirația etc, arta fiind chiar abilitatea de a deschide problematica personală spre generalul-uman, după spusa lui J.W. Goethe: ”Nu vei ajunge până la inimi dacă din inimă pornirea nu-ți vine”.. Lucru ce mi s-a confirmat în tot ce-am aflat despre meseria scriitorului dintotdeauna. Cred că și în acest caz, al sentenței luate în discuție, Cioran a pornit de la estimarea succesului care atât de rar și anapoda se iscă în lumea literar/artistică. S-a gândit la îndelungatul său insucces, apoi la succesul care a venit destul de târziu. Se schimbase el însuși în tot acest răstimp de decenii, era altul acum, când îl obținuse (”într-un domeniu sau altul”, dar de fapt tot în domeniul scrisului?) Cum îl priveau acum ceilalți, care în avuseseră sub observație și mai înainte? Nu cumva li se părea acum că el s-a ascuns și s-a prefăcut tot timpul - nu atât ca să-i păcălească pe ei, ci ca să păcălească Neșansa? Că își cunoștea valoarea dar s-a menținut în expectativă, anume ca să nu le stârnească invidia, opoziția etc? Nu se mirase el însuși de brusca reușită a celor care trudiseră în umbră și nerecunoaștere - până ce a venit succesul, confirmarea valorii? Căci tot o formă de șarlatanie este să te porți spăsit și să vânezi succesul. Cioran știa că izbânda înseamnă nu doar muncă de ocnaș, dar mai înseamnă și un dram de noroc... Cum să-l privești senin, fără urmă de suspiciune pe creatorul care a ajuns la succes? Nu vi se pare și Dumneavoastră că insul parvenit la izbândă (când nereușita este regula!)... ”Are un aer de șarlatan”?
Lazu
Trimiteți un comentariu