duminică, 17 august 2014

Aşchii dintr-un jurnal de cititor



                           
           E vis, e aievea? Am văzut, am visat, mi-am închipuit? Underground. Pe toată subfaţa Pământului, pe sub lanţurile muntoase, pe sub câmpii, pe sub oceane, absolut pe toată subfaţa, un tunel de sare, pereţi şi tavane şlefuite de sare albă pe care e scrisă toată literatura lumii, genială ori anostă, mediocră sau strălucită, onestă sau de vârf. Ilustrată cu toată pictura lumii. „Să nu se piardă nimic!” îmi zice o voce. „Dacă, Doamne fereşte, se va întâmpla ceva la suprafaţă, în adâncuri să se păstreze totul!” Am visat? Am văzut? Mi-am închipuit? Duplicat al literaturii universale, al picturii universale...
                                                        *
             Deschid cartea ca pe un mănunchi de oglinzi, răsfoiesc pagini reflectante şi mă văd cum m-a văzut Bunin, cum m-a văzut Hemingway, cum m-a văzut Radu Aldulescu. Le mai atrag atenţia asupra unei insignifiante nepotriviri, îmi iau seama uneori că n-am fost cuminte, că n-am fost cum se cuvine, dar mă scufund tot mai adânc în textul oglindă şi până la urmă – Narcis de litere ce sunt – mă descopăr pe de-a-ntregul în cartea-oglindă, cu pagini mai transparente, mai clare, mai ceţoase, de, ca orice oglindă uzată de vreme, de vremuri, de vremi...
                                                         *
             Cioran, scuzându-şi viciul cititului: „De ce citesc atât? Fiindcă sărmanii mei străbuni nu aveau habar de acest soi de activitate; ca să-i răzbun, aşadar, ca să câştig timpul pierdut. Căci, în trecutul nostru, găseşti tot ce vrei, în afară de cărţi”.
                                                         *
            Femeile care nu există: „Orice bărbat iubeşte două femei: una este creaţia imaginaţiei lui, iar cealaltă nu s-a născut încă” (Kahlil Gibran).
                                                         *
             Textul ocrotit de un înger. Pe litera mare a primei fraze din primul paragraf stă el, îngerul, cu ochelarii cu multe dioptrii, stă aparent uşor buimac, dar cu dioptriile fixate pe litere, pe cuvinte, pe virgulele flexibile şi punctele nete şi mândrele semne de exclamaţie şi umilele semne de întrebare... Noaptea textului ocrotit de îngerul cu dioptrii, cu multe dioptrii...
                                                         *
             Textul ca un vortex. ”Valurile” Virginiei Woolf , de pildă. Picătura de apă/cuvânt se măreşte în val rotund/frază, în valuri în spirale/fraze ample şi polifonice...
                                                         *
            Citesc o revistă literară pe zi, ba chiar două-trei. Coloane, grupaje, pagini întregi de poezii citesc; poezii scrise luna trecută, săptămâna trecută, poate chiar ieri. Şi, vai!, ce prăfuite sunt, ce vetuste, ce obosite! Mă apucă tristeţea cea fără de margini. Ca să-mi treacă, mă apropii de rafturi, scot câte o cărţulie de Petre Stoica, Emil Brumaru, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, cu poezii scrise în anii 70 ai secolului trecut; poezii proaspete, zglobii, parcă mai noi şi mai fragede decât nou născuţii. Iar tristeţea mea îşi află astfel marginile...
                                                          *
              Cioran găseşte că Goethe „a fost un virtuoz în arta de a îmbătrâni”. În logica acestui spirit, am putea spune că Labiş a fost un virtuoz în arta de a rămâne tânăr.
                                                          *
              Două cărţi lipite în acelaşi raft, sudate chiar de un strat de praf, de zeci de ani două cărţi stau lipite în acelaşi raft, dar ele sunt despărţite de două mii de ani de cultură, de şapte mări şi de şapte ţări, de trei curente şi trei psihologii. În acest timp, imperturbabil, praful sudează copertele celor două cărţi.
                                                         *
            Ce simplu sintetizează Arghezi procesul scrisului: „meşteşugul de a da cuvintelor duritate, relief, culoare şi însufleţire”! Ce simplu de spus! Ce greu de practicat acest meşteşug şi, mai ales, ce greu de transmis cititorului.
                                                          *
            Petru Creţia găsea că „viziunea din oglindă este o însumare din lumină astrală şi de întuneric al sinelui nostru!” Apoftegma rămâne valabilă şi dacă în locul oglinzii punem textul.
                                                           *
            Kahlil Gibran făcând diferenţa radicală dintre raţiune şi talent: „Gândirea e piedică în calea poeziei”.
                                                           *
            Distanţele cele mai mari sunt în timp, nu în spaţiu, în interior, nu în Cosmos. Cel puţin, asta de spune Vasile Gogea: „N-am străbătut niciodată/distanţe mai mari/decât între mine/şi amintirile mele”.
                                                               *                                              

              Cartea. Hm! Ce/câte feţe are cartea! Ca şi omul. Cartea. Cărţoi (v.Mihail Diaconescu, Nicolae Breban, Vintilă Corbu). Cărticică (v.broşurile de ideologie comunistă). Cartea Albă(a Securităţii, a Guvernării, a Parlamentului...). Cartea Neagră(a Securităţii, a Guvernării, a Parlamentului...). „Cărticica pentru front”(Mareşal Ion Antonescu). „Cartea de la Jucu Nobil”(Mircea Petean). „Cartea de nisip”(Borges). „Cartea mâniei”(Marta Petreu). Cartea ca un sarcofag sau ca o urnă cu cenuşă. Cartea ca un landou cu o fetiţă frumoasă şi vioaie şi zglobie. Cartea ca un laptop cu litere şi imagini frumoase, dar artificiale. „Cartea lui Benedict”(Octavian Soviany). Cartea ca o sală de spectacole din care ies, mai grăbiţi ori mai alene, cu mâinile în buzunare, nonşalanţi ori cu picioarele înainte, unul, altul, ies şi tot ies: Ştefan Tipătescu cel care n-are prefect, el având amic, onorabilul domn Caţavencu, Coana Chiriţa, Gelu Ruscanu, Stela, Fedra, Agamemnon, Hamlet cel trist şi efilat, Cezar, Antoniu şi Cleopatra (ce trio!), Iona, Vlad cu a treia ţeapă, Joiţica de braţ cu Richard III, Vidra la braţul Conului Leonida faţă cu reacţiunea, Henric VIII şi alţii şi, mai ales, şi alţii. „Carte de lut” - proiect de Carolina Ilica. Şi, carte frumoasă, cinste cui te-a scris! „Cartea vie” (Vasile Dan, sobru şi melancolic poet din Arad). „Cartea urmelor”, de Daniel Corbu, contemporan. „Cartea ruptă” de Ion Stratan cel tragic (auto)rupt în piept. „Cartea pierdută” (Ion Mureşan), carte, de fapt, carte de rămas pe veci, carte câştigată. Nichita Stănescu, „Cartea de recitire”; hagiografie, omagiu înaintaşilor, la fel de ipocrit precum cel Eminescu din „Epigonii”.Deschid cartea şi, ca de obicei, îmi spun:Încetează să cauţi personaje frumoase şi deştepte, încetează să încerci a vâna idei filosofice şi fraze armonioase, încetează să spicuieşti versuri memorabile. Cartea ca viaţa. Nu-ţi lasă loc de iluzii, de imaginaţie luxuriantă, de culori pastelate., Deschid cartea şi textul toarce. Cartea ca o liană în pădurea cuvintelor luxuriante. Cartea labirint. Cartea-tunel. Cartea ca Styxul negru/alb. „O carte nu e demnă de interes decât dacă se distruge pe sine”(Cioran). Orice idee ar propaga o carte, ea se întoarce împotriva ei, a cărţii. Cartea! Hm! Ca şi omul...
                                                               

6 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Admirabile reflecții! Maestre DAD, cine nu și-ar dori un cititor ca tine ?

Augustin spunea...

Dragă Şerban, am o vocaţie neîntrecută în tot ce e gratuit. Unde nu e nici un leu de câştigat, apar eu. Peste patru-cinci ani, dacă mai rezist până atunci, cu asta voi supravieţui. Voi avea probabil o pensie de 400-500 de lei şi voi citi şi voi face note de lectură...

Şerban Tomşa spunea...

Poate până atunci găsim și noi o fundație generoasă, ceva de genul ăsta. Un om de valoarea Domniei Tale nu va pieri. Dumnezeu îi va sări în ajutor la momentul potrivit.
În ceea ce mă privește, mă gândeam să mă retrag la un schit, dar nu am relațiile respective.

Şerban Tomşa spunea...

”relațiile necesare”.

Augustin spunea...

Eu am aşa ceva, m-a dus şi pe mine gândul cândva. Trebuie să te dezamăgesc. Nu e ce crezi, linişte şi pace!E de discutat, poate ne vedem şi-o vom discuta...

Şerban Tomşa spunea...

M-ar interesa foarte mult, Maestre DAD. Poate ne vom vedea cândva, pân-a nu muri. :)