luni, 30 iunie 2014

Octogenarul Ovidiu Genaru

În cel mai recent număr din România literară, minunatul poet Ovidiu Genar octogenar publică un grupaj de poeme. Neaşteptat de proaspete pentru un poet care a debutat cu peste o jumătate de secol în  urmă. Reproduc aici:

                        Înger

Un înger s-a desprins aseară din sculptura lui
şi fulguind
a dispărut din tufişul din parc
intuiesc pe ascuns face pipi
Nu se vede nimic
nu se aude nimic

N-are pe unde fiindcă aşa sunt îngerii


6 comentarii:

Tudor Cicu spunea...

În legătură cu acest poet, mă leagă câteva amintiri de prin 1986. Eu şi soţia prezenţi într-o „rată” care să ne ducă în satul părinţilor şi al surorilor, spre Merenii de Constanţa, iar poetul Ovidiu Genaru, prezent şi el, dar, într-o carte de poeme noi, intitulată „rustic” „Flori de câmp” ce-i apăruse prin 1984. Era de 31 decembrie, când fugeam de la oraş către sat (la ţară, adică), unde – la oraş, adică -, dacă nu aveai „strânse” şi „adunate” din vreme cele necesare unui astfel de eveniment, riscai un revelion searbăd. Trecusem printr-o librărie din Constanţa (de pe lângă faimosul magazin universal „Tomis”, mai exact, aproape de Liceul Mircea cel Bătrân” şi găsisem această carte a poetului. Nu-i cunoşteam poeziile, dar mi-a plăcut aspectul cărţii, şi cele câteva rânduri citite la stand, înainte de a o cumpăra. În rata (un autobuz specific navetiştilor) care ne ducea la ţară, spre marea întâlnire cu ai mei, dar şi cu cârnaţii de porc, sarmalele noastre şi vinul de butuc de un roşu aprins. Am căutat, după ce am citit postare dvs, d-le Ion Lazu, cartea, în biblioteca mea, şi am găsit următoarea notiţă (pe atunci obişnuiam să notez data şi ocazia cu care m-am întâlnit cu autorul cărţii: 31. decembrie 1986. În drum spre casa părinţilor, mă gândesc că acest anotimp seamănă foarte bine cu o flaşnetă; încap în el toate căutările mele de până acum...”. Răsfoiesc, spre aducere aminte (a clipei!) cartea poetului Ovidiu Genaru şi găsesc subliniate câteva poeme: „Nu, nu”; „Laba leului îmi sfâşie pieptul”; Lada de zestre”; „În vis” (aici, am subliniat – de pe atunci -, două versuri: „Dar ieri, ce-nseamnă ieri? (şi) ... E fata din port care mânca smochine”. Şi, mi-am amintit de ce le subliniasem... Ca să vezi? Poetul acesta, citise strecurându-se tiptil şi în sufletul meu, şi răscolise unele amintiri de un „ieri” mai de demult. Pesemne, prins asupra faptului, am închis cartea şi am devenit atent la tot ce se petrecea cu noi în jur. N-am scris acea poveste până acum. Răscolit, acum, mă gândesc: de ce n-aş scrie acea poveste? Cât timp a trecut Doamne, o viaţă de om şi putea să se aştearnă uitarea!

Anonim spunea...

Îmi pare rău, dar aiasta-i poezie, cum sunt eu Han Tatar!
Nici de glumă nu-i bună.

Asta nu-nseamnă că nu-l ştiu şi nu l-am cetit pe poetul aniversat, dimpotrivă.

Mulţi ani, cu adevărate poezii!

stefan s. spunea...

Trec rar pe la dvs... Iar comentariul dlui Tudor Cicu mi-a mers la inimă! Felicitați-l și din partea mea...
Zile calde și senine vă doresc!

Augustin spunea...

Vă mulţumesc şi pentru trecerea aceasta rară.
Dl. Cicu bănuiesc că va citi, nu trebuie să-i mai transmit eu.
Apoi, vă îndemn încă o dată să continuaţi a scrie pe blog. Nu zilnic, dar când simţiţi nevoia. Eu vă citeam cu plăcere şi cu oarecare nostalgie, copilăria dvs. semănând în multe privinţe cu a mea şi cu a multora, desigur.

Tudor Cicu spunea...

Aveți dreptate, domnule D.A.D. Cuvintele lui Ștefan Sileanu au ajuns și la mine. Îl salut, de aici, din crângul buzoian.Sigur că ne citim unii pe alții. Dar, îl asigur pe Han-tătarul (care mi-a furat supernumele), că și acum am pe birou, cartea lui Genaru „Flori de câmp”, îndemnând și pe alții să o citească. Deși, de la întâmplarea povestită de mine, au trecut cca. 30 de ani!

Anonim spunea...

Prietenul Cicu are - sunt sigur! - mai multe cărţi în minte, decît încap pe o masă... Că pe masă tre'să fie loc şi de-o păpică şi de-o beuturică. Că, la atîta stupărit prin varii prisăci cu sau fără buduroaie nici nu ştii de ce să te apuci mai întîi... Ca asinul buridanesc.
Vacanţă plăcută-n Grecia aia, pe unde-o fi!
Culai.