miercuri, 20 martie 2013

Lma Ioan Moldovan

Poetul Ioan Moldovan are dată oficială de naştere 21 martie 1952. Dar, el este născut pe 20 martie, de echinocţiu, de Echinox-ul clujean. De ziua lui, reproduc aici un poem marca poetului orădean:


joi de februarie, 96

Nemaifiind frig, azi n-am mai citat. Cer moale,
scurgeri caline
Peste Analele Toamnei coreene
Pierduţi de lume, doi se sărută în parcul orădean
Endre în zumzet de xerox şi-n
Foşnet de bulendre pe cerşetorii revigoraţi şi alene
Bufniturile câinilor în zăpada-ntristată mustind de venin
Mai departe
Retinele galbene, sângele galben şi sub frunţi
o lambadă târzie
Amintind de revoluţie şi de moarte
În parc fotograful cedează: domnişoara cuprinde pe după gât
Marele dog german în ciuda bărbaţilor întâmplători
şi cărunţi
Mai departe
Spre loc luminos – când să intru şi eu în adăpost, în verdeaţă
Mă-ntâmpină Dânsa şi cască şi-mi trage una-două
peste faţă şi
Cu această rezoluţie stau ca un prost şi
-ntreb în dreapta şi-n stânga: „ce faci , mască?”

Un comentariu:

popa 130 spunea...



mi-a placut :

"Endre în zumzet de xerox "

m-am gandit la Lena Endre.
m-am gandite la " Dânse" , multiplicate,trase la copiator,
m-am gandit la la '96
da' te-ai putea gandi si la László Endre.

In fine,
„A fi“ nici nu contează
formă la modă este „a avea“, "ce discriminare ", se zice.

(Asta am citit si eu undeva)

Deci:
"a fi" nu conteaza;
" a avea " conteaza
dl.Moldovan pune paie pe foc :
" marimea conteaza"