Şi ce se mai poate face în campania electorală?

Nu-l cunosc decât de la televizor pe deputatul Ion Stan, Stan Păţitul. În campania electorală el face exact ceea ce fac toţi cei vreo mie de candidaţi, indiferent din ce partid fac parte. Adică, a luat cam un miliard de lei vechi de la un sponsor de partid şi de stat promiţându-i că şi-i va recupera dublu din nişte lucrări ce-i vor fi repartizate. Exact aşa se face campanie electorală în România de 23 de ani. A fost "ales" el să plătească, unu la mie, probabil prin tragere la sorţi, sau poate c-o fi deranjat pe cineva ca membru (sau preşedinte?!) al Comisiei din Cameră de Supraveghere a SRI. Până la urmă, supraveghetorul era cel supravegheat, dacă luăm în calcul şi stenogramele care circulă pe televiziuni.

N-aveam niciun chef să scriu de Ion Stan Păţitul căruia nu-i plâng de milă, dacă n-aş vedea eu cu ochii mei o chestie concretă, adică faptul că în campania electorală se face şi ce nu cere nimeni şi nu se impune. Drumul de 40 de kilometri pe care-l fac eu zilnic de acasă până la serviciu arăta normal, cum arată toate drumurile din România, mai denivelate, mai înclinate, ca pe vremea ministrului Transporturilor Traian Băsescu, ca pe vremea lui Miron Mitrea, ca pe vremea domnişoarei Anca Boagiu. Ei bine, de luni, din loc în loc circulaţia este strangulată de o freză şi de zece muncitori. Se rad ici zece metri de asfalt, la o adâncime nu mai mare de un centimetru, pe partea celaltă douăzeci de metri lungime pe un metru lăţime şi tot aşa. Iar peste două zile, apare o maşinărie care pune asfalt la loc, desigur, cu un centimetru mai înalt decât restul şoselei. Aşa că am parte acum de o şosea ca-n Păcală, una tare, una moale! Să aibă lucrarea asta de Dorel vreo legătură cu campania electorală? Nuuu! zice toată lumea în cor. Să fi dat un constructor un milion de roni la un anumit partid pentru campanie, iar acum partidul să-i dea mintenaş înapoi trei milioane? Nuuu! răspunde corul, apoi ecoul corului, curului.

PS: De o vreme, primesc pe e-mail peste o sută de cereri de acceptare a prieteniei pe Facebook. Le dau delete automat pentru că eu nu am cont pe Facebook şi nici nu vreau să-mi fac vreodată. Un prieten, prozatorul minunat care e Şerban Tomşa, îmi spune că am cont cu numele meu. Fac precizarea că eu nu mi-am făcut şi nu vreau să-mi fac vreodată. Deocamdată o iau ca pe o glumă proastă, pe urmă mai vedem...