duminică, 2 septembrie 2012

Soldatul frustrat

Încerc să mă resemnez, încerc să citesc şi să scriu literatură, să postez aici note de cititor. Şi totuşi, nu-mi iese din cap situaţia în care mă aflu. Mă simt ca un soldat prost, un japonez, un chinez acolo, un răzeş de-al lui Ştefan cel Mare... Am mers la război, ca la război, comme a la guerre, mi-am făcut treaba împreună cu alţi şapte-opt milioane de soldaţi (mă rog, unii sunt colonei, alţii generali!), şi ...am biruit. Ei bine, am câştigat războiul, dar, la încheierea păcii, Marile Puteri au hotărât că, de fapt, învingători sunt cei care au stat acasă, lângă neveste, cu pisoiul în braţe, la un pahar de vin cu prietenii, visând la pacea din timpul războiului a împăratului de căcat... O parabolă de doi bani: Soldatul învingător şi frustrat!

Niciun comentariu: