luni, 20 august 2012

Marinarului eşuat are încă cine să-i scrie


Ioan Viştea încă îi scrie lui Traian Băsesci

Scrisoarea a lll a
                                             adresată
                                    Unui marinar eşuat

           
              Domnule Traian Băsescu, ceea ce aţi suportat în ultimii opt ani de zile, pe merit, anume ruşinea a două suspendări constituţionale, ar fi făcut de ocară,  pentru trei generaţii, numele oricărui alt politician  de aiurea, aflat în această extremă ipostază. Dar, v-aţi născut în România obrazului gros şi a neruşinării, aici unde onoarea şi demnitatea au, din păcate, o mare doză de relativitate. Şi totuşi, chiar şi aici, lipsa însuşirilor de mai sus, mai ales la un politician, începe să devină supărătoare şi condamnabilă.
                 Încercaţi din răsputeri, cu dinţii, cu diversiunea atât de dragă unui fost colaborator al sistemului securist, cu exploatarea slăbiciunilor omeneşti precum laşitatea şi slugărnicia din instituţiile aservite, cu miopia interesată a  Europei, să vă agăţaţi de putere cu orice preţ. De ce vă doriţi cu atâta ardoare şi îndârjire, demne de o cauză mai bună, să reveniţi la Cotroceni? Întreb pentru că în toţi aceşti opt ani aţi demonstrat că aţi făcut din putere şi avantajele ei doar un scop în sine şi nimic altceva. Doar pentru atât de puţin? În plus, vă reamintesc că Bercea Mondialul a înfundat puşcăria  şi oricum alte salbe,cred, n-ar mai avea de dat, maneliştii s-au lecuit şi ei  şi şi-au renegat, ruşinaţi, refrenele. Mă gândesc  că doar luxul, opulenţa  vilelor Lac 3 şi  Dante, proiectul Roşia Montană pentru care vă mustră probabil conştiinţa (sic!) că n-aţi făcut destul lobby şi alte câteva obligaţii oculte, cred că  ar mai putea  să vă facă cu ochiul şi să vă trezească reflexul pavlovian. Altminteri, ce vânt, ce dor, ce jele ar putea să  vă încerce  şi să vă aţâţe încăpăţânarea?  Ce credeţi că mai aşteaptă ţara, românii de la Băsescu?  Şi cu ce atuuri, cu ce nas, cu ce imagine şifonată aţi mai putea reveni vreodată la Cotroceni?
                Credeţi .că mai puteţi călca în picioare Constituţia şi cu altceva mai dur, mai contondent decât cu dispreţul şi cu bocancii aşa cum aţi făcut-o deja?
                 Credeţi că mai puteţi performa şi inova peste celebrele expresii „ţigancă împuţită” şi „găozarule!”?  Chiar mă faceţi curios!
                  Credeţi că aţi mai putea perfecţiona mecanismul matrapazlâcurilor şi ingineriilor financiare pe care, urzindu-le, le-aţi crezut imbatabile? Cred că nu, chiar de-ar fi să vă ajute şi să vă consilieze însuşi fratele Mircea!
                   Consideraţi că aţi mai putea oferi instituţiilor statului şi alte semnificaţii şi alt statut în afara condiţiei de otreapă, de preş slinos aşternut la picioarele prezidenţiale?
                    Credeţi că mintea dumneavoastră, îmbătrânită în rele, v-ar mai putea împinge şi la altceva decât la elanul demolator al instituţiilor şi al carierelor adversarilor politici, la altceva decât la configurarea de majorităţi parlamentare arbitrare în folos personal şi la investirea de guverne marionetă?
                      Consideraţi cumva că nu v-aţi dat întreaga măsură a micimii staturii politice în care doar şmecheria golănească de maidan prăfuit poate fi considerată virtute?
                       Chiar  credeţi că ar mai putea investi cineva încredere în viitorul Băsescu  câtă vreme, timp de opt ani, nu v-a dus capul la nimic bun, constructiv şi folositor pentru ţară  afară de absurdul şi genocidul închiderii spitalelor şi a şcolilor precum şi la  prăbuşirea nivelului de trai al românilor până dincolo de limita suportabilităţii?
                          Mai poate crede cineva că dacă în opt ani n-aţi fost capabil să oferiţi României un azimut clar şi viabil, scoţând-o  din starea de corabie beată de care sunteţi răspunzător,  se va întâmpla lucrul acesta în următorii doi ani?
                           Cât de nesăbuit şi de nerealist trebuie să fie cineva care să mai creadă în posibilitatea schimbării radicale a unui om posedat iremediabil  de toţi demonii răului care şi-au pus amprenta asupra caracterului său  deplorabil?
                           Referendumul v-a arătat cât se poate de limpede că românii, în marea lor majoritate, vă consideră un preşedinte- marinar eşuat şi un model politic şi uman expirat. Procedaţi în consecinţă! Ruşinea a două suspendări, cum ziceam,  ar fi destul să vă trezească din beţia puterii care, cu fiecare zi, vă întunecă şi mai rău minţile. Demonstraţi măcar acum în al 12 lea ceas că nu vreţi să trageţi  în prăpastia eşecului personal o ţară întreagă! Nu duceţi orgoliul şi setea de putere mai departe de limita bunului simţ pe care, acum, aveţi ocazia să-l recăpătaţi.! Nu întindeţi nervii românilor la maxim! Vor ceda, se vor rupe iar costurile de pe urma  consecinţelor imprevizibile,  vi se vor datora exclusiv.
                  Demisionaţi ! Demisionaţi ! Demisionaţi şi veţi binemerita în ceasul al 12 lea  recunoştinţa naţiei şi iertarea pentru ghinionul că un destin potrivnic şi vitreg  a dispus să ne facă, astăzi,  contemporanii dumneavoastră!

                                                       Cu imensă tristeţe
                            şi ruşinea greu suportabilă  de a-mi fi fost preşedinte,

                                                                         Ioan Viştea
                         
                      
                   

Un comentariu:

Iosif spunea...


Marinar eşuat ?? !

Eu vad ca e un marinar SALVAT si nicidecum eşuat.

Mai mult decat atat ; o cohorta intreaga il şterge la cur şi-i da cu pudra sa nu se irite si cu parfum ca sa acopere mirosul de dihor imputit .