Poetul Ioan Viştea îmi trimite un poem ironic-amar pe care-l reproduc aci cu plăcere amară.
Caraeminesgiale şi merxism-servilismul târziu
Nu ştiu de ce,
când mă gândesc
la ţărişoara mea,
la Româniiiiiiiia,
se întâmplă
câteva
lucruri ciudate.
bunăoară,
chelilor li se
face părul măciucă
sub tichia de
mărgăritar;
sinucigaşul îşi
duce
pistolul la
tâmplă
cum ar duce
paharul cu votcă la gură
optzecişti-uteciştii;
dorului i se face de ducă
pe trepte în jos;
extremei drepte
de Duce;
în faţa
măcelăriei
se ascute lupta
de clasă
la un polizor ambulant.
Ei, bine,
de câte ori mă
gândesc
la ţărişoara mea,
la
Româniiiiiiiia,
Manole o
căsăpeşte pe Ana
- idem Tristan pe
Isolda -
în scara
blocului,
la ore de maximă
audienţă;
unul câte unul,
combatanţilor le
fuge
Afganistanul de
sub picioare
cu solda
postumă.
ţară în
băşcălie;
ţară hamletiană
în glumă,
unde
se umplu
plămânii cu silicoză
şi gaze
lacrimogene degeaba;
unde
manifestaţiile
anti
se încarcă cu
făraşul,
cu roaba
în dube…
ţara mea cu
schizofreni fericiţi,
cu puroaie,
cu incurabile
bube
la cap,
ah,
unde nu credeam
să învăţ
a trăi vreodată
sloganul:
proletari,
cu toate
puterile,
în dansul
pinguinului
servilumiluniţi-vă!
2 comentarii:
SUPERB!
Este?!
Trimiteți un comentariu