sâmbătă, 12 mai 2012

Prin comparaţie, ne merge bine

Îmi amintesc cum prin anii '70, Teodor Mazilu a scris o schiţă, o povestire sau un articol, nu-mi mai aduc bine aminte,  în care se folosea de sintagma asta - prin comparaţie.
Pornind de aici, constat că noi românii suntem nişte plângăcioşi: că totul e dezastruos, că toate sunt absurde, pe dos întoarse. Dar, nu avem dreptate. Să gândim prin comparaţie şi vom vedea că...oficial ne merge bine.

Cică, la noi rata şomajului e mare, mare, de peste zece la sută. Cum să fie mare?! Ia să ne gândim la tribul Oua-Oua din Africa de Vest, unde şomajul este de peste 98 la sută, în afară de şeful comunităţii de coioşi şi de vraci toţi fiind fără slujbă...

Dar, ce mai înjurăm că drumurile sunt presărate cu gropi în asfalt şi ne rupem maşinile în ele. Prin comparaţie însă cu drumurile de pământ din nordul Mongoliei sau cu cele încă bombardate din anumite zone ale Irakului şi Afghanistanului sau cu cele de nisip mişcător din Sahara, trebuie să recunoaştem că stăm cât se poate de bine.

Ei, dar şi la fotbal stăm foarte prost, zicem noi, naţionala noastră situându-se pe locul 45 mondial, ceea ce ne face să  înşirăm vorbe de duh şi bannere despre Mitică Dragomir, Mircea Sandu şi Victor(fără victorii!) Piţurcă. Asta pentru că - îndărătnici - nu vrem să ne comparăm cu Andorra care e pe locul 205 şi pe care o batem mereu; tot mai greu, dar o batem.

Salariul minim în România e de 320 de dolari (hm! statistica asta! eu am mai puţin...). E mic, e o mizerie, mârâim noi. Asta pentru că suntem răi şi nu vrem să facem comparaţie cu Burundi, unde salariul minim e de 6 dolari. (Sper ca preşedintele nostru de apă sărată Traian Băsescu să nu citească această postare, că-i vin idei!...)

Şi tot aşa, şi tot aşa. În concluzie, prin comparaţie, oficial ne merge bine.

2 comentarii:

dinoglindă spunea...

şi, ca să nu uităm, tot prin comparaţie, în alte ţări, mârâitorii ar fi înlăturaţi prin execuţii publice. deci, da, trebuie să o spunem răspicat şi cu adâncă recunoştinţă: o ducem bine. de altfel, sunt sigur că tot aşa o vom duce până-n toamnă, când o să dea prima brumă!

Augustin spunea...

Iată un nou aspect la care nu ma gândisem. Dar, iar mi-e teamă să nu-i dăm idei marinarului!