vineri, 16 martie 2012

Mihai Viteazul a fost ucis de fenicieni

Partidul Maghiar din Transilvania şi-a început activitatea politică propriu-zisă cu o sesizare la Consiliul Naţional de Combaterea Discriminării. Ce-l mână pe el în luptă? Păi, cică, pe monumentul lui Baba Novac din Cluj scrie, încă din 1998, că Mihai Viteazul a fost ucis de unguri. Şi asta e discriminare. Ei, trebuie să fim atenţi cu asemenea lucruri delicate. De pildă, nu putem spune că turcii l-au omorât pe Brâncoveanu pentru că rănim sentimentele comunităţii turco-tătare din Dobrogea. Nici că nea Ilie Gheorghe a fost omorât de ruşi la Cotul Donului, că imediat se sesizează Moscova. Nici că Nicolae Ceauşescu a fost împuşcat de paraşutiştii de la Boteni, că unitatea militară de acolo ar fi discriminată. Şi tot aşa.
Propun să se facă un concurs de rescriere a istoriei, respectiv a plăcuţei de alamă de pe monumentul lui Baba Novac (era să zic Babei) din Cluj. Cine l-a omorât pe Mihai Viteazul? Austriecii? Nu, că mâine OMV ne-ar lăsa fără benzină (ca şi cum nu ne-au lăsat). Bulgarii? Asta ne-ar trebui, să ne punem rău cu singurii noştri fraţi de suferinţă, cu cei care nu suntem acceptaţi la pachet în Shengen. Zic să ne mai îndepărtăm în spaţiu, să-i propunem pe unii care n-au auzit de CNCD. Să zicem că filipinezii din sud l-au omorât cu paloşul pe Mihai Bravu. Sau portoricanii. Sau criminalii de ugandezi. Hm! Dar nu merge nici aşa. În epoca internetului nu putem risca. Ce-ar fi să luăm unii mai îndepărtaţi în timp? Să zicem că perşii lui Darius. Sau avarii. Poate că vizigoţii. Sau fenicienii! Cred că aşa e cel mai bine, fenicienii.
Întrebarea e, de ce tocmai acum s-au sesizat maghiarii? Au trecut 14 ani de la isprava lui Funar. Asta-mi aduce aminte de bancul celebru: "Bă Gheo, îi urăsc de moarte pe unguri!" "De ce, mă Vasi?" "Păi, bă, l-au omorât pe Mihai Viteazul!" "Dar asta a fost acum patru sute de ani" "Da, mă, dar eu astăzi am aflat!"
Acum să fi aflat de plăcuţa cu pricina maghiarii din partidul lor din Transilvania?

5 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Domnule Doman,
sunt sigur că pe Mihai Viteazul l-au omorât parşivii ăia de olandezi, care ne pun şi acum beţe în roate !

Augustin spunea...

Că bine ziceţi! Să ne reclame ăştia la CNCD!

Popa130 spunea...

Eu tot mai sper
ca nobilimea maghiara
il va forta pe Viteazul Basescu
sa ia calea pribegiei in 2012
asa cum au facut si cu Mihai Viteazul pe la 1600.

Cum Uniunea Europeana de azi nu poate fi Sfantul Imperiu Roman
ramane doar speranta ca Ponta si Antonescu [ acesti Hecle si Jekle ai politicii romane contemporane]
for face rolulu lui Gheorghe Basta
si vor gasi un mercenar belgian
care sa i-o traga lui Basescu.

Anonim spunea...

Domnule scriitor, sunteţi în eroare ! Păi, să judecăm un pic, cu memeaca: cu ce a fost ucis Mişu Bengosu ? Cu săcuuuurea ! Logic, ne întrebăm cine folosea săcurea? Săcuritaaaatea. Deci, î, î, î ?

Păi, vezi, domle, ia fenicienii d-acilea, că nu să pupă :)

Augustin spunea...

În faţa logicii pas de-a mai zice ceva. Mă declar învins. Şi totuşi, parcă fenicienii, săcuriştii fenicieni...