E groasă!
Prietenul meu stă ţintuit în faţa televizorului.
Îşi roade până la cot unghiile
şi nu-i vine să creadă:
a explodat muntele de nepăsare,
s-a urnit, a luat-o la vale;
asurzitoarei tăceri i-a revenit glasul
cu care aruncă-n eter conjuncţii şi poduri.
E groasă! E groasă rău! zice el.
De-acum, toţi preşedinţii,
mai înainte de jurământul pe Biblie,
vor trebui duşi să pipăie stigmatele gloanţelor
de pe zidul cazarmei
fostei Şcoli de Cavalerie a Targoviştei!
Un comentariu:
si...tot eu!
Prima baricadă
Nimic nu se-ntrupează din senin,
fără durere.
Îţi par c-aleargă câinii cu covrigi
în coadă?
Că-s cotropite pieţele de flori
şi de tăcere
şi-un plasture pe gură te-mpiedică
să strigi?
Îţi par de unt obrajii Lunii şi
de pâine,
ceri de la soartă în avans arvune,
dar spânzurat cu două funii: azi
şi mâine
încep în piept alarmele să-ţi sune.
Nu spun de vin ororile nicicând
chiar dacă speli memoria cu apă
multă-n cadă.
Uite, în somn eşti lac de
transpiraţie visând
că se înalţă în uşa casei tale
prima baricadă.
Trimiteți un comentariu