sâmbătă, 8 octombrie 2011

Un Diogene contemporan

Ion Maria este un poet douămiist atipic, deloc belicos, care nu-şi exacerbează excesele sexuale şi orgiile cu droguri, nu e deci deloc mizerabilist, ba pare preocupat mai curând de moralitatea lumii. Fratele om (Editura Autograf MJM, Craiova, 2010) reprezintă cel de-al cincilea volum de poeme al autorului, el publicând decent, o carte la doi-trei ani. Încă din textul care deschide placheta, poetul se vrea un Diogene contemporan: „trăim într-o lume/întunecată/e întuneric şi ziua la amiază/chiar de nu-l vedem/el se cuibăreşte acolo/în omul de pe stradă/sau în cel mai bun prieten/întunericul poate fi şi în tine/însă tu crezi/că el este lumină/trăim într-o lume întunecată/să aprindem un chibrit o brichetă/să facem un pic de lumină/măcar cât un fir de pai/ajuns pe apă/să nu se înece”. Aşadar, poetul se crede „un prinţ al întunericului” scriind versuri cu lampa stinsă, inventând „căderea pe gânduri/şi bătaia vântului dinspre sud-vest”. Din sfera negrului, ambiţionând probabil efecte neoexpresioniste, poetul îşi alege mai toate imaginile de ţinut minte: „pe blocul vecin o cioară/pare o mireasă/părăsită în ziua nunţii” sau: „citesc pagini din cartea nopţii/şi tot nu ştiu/ce este întunericul” sau: „blocul meu are culoarea/amurgului sfâşiat de colţii unui dragon…” Dar poetul depăşeşte sfera negrului, el este, totuşi, un realist, decis să surprindă lumea „din cât mai multe unghiuri/ca şi cum m-aş uita printr-un diamant”, arătându-i atât părţile urâte, cât şi frumuseţea. De aici, vine şi „salvarea” acestei poezii, din viziunea până la urmă solară, luminoasă, miraculoasă, ca-n această poezie de dragoste concentrată într-o imagine ruptă parcă din Ion Mureşan: „te-am iubit cu disperarea băutorului de votcă/ce intră în cârciumă/ca într-o biserică/şi se roagă în faţa/paharului gol/şi minune/acesta se umple/de la sine”.
În încercarea de a epuiza subiectul acesta poetic, omul, Ion Maria are şi o viziune paradoxală: „omul e un templu/în care Dumnezeu/se roagă/pentru bine lumii/se roagă cu teamă/nu ştie/dacă rugăciunile lui/vor fi îndeplinite/de oameni/sau nu”.
Fratele om nu este totuşi un volum unitar, autorul scăpând, în discursul său pe nu foarte multe voci, şi locuri comune de genul: „a fi om este o problemă importantă/opţiunea asta nu i se dă oricui/chiar şi atunci când este doar o pedeapsă/şi pentru asta primeşti nişte acte de semnat…” Din fericire, nu acestea predomină.

3 comentarii:

Petrut Parvescu spunea...

Felicitari! cred ca o sa ma mut la curtea.de.arges.

Augustin spunea...

Petrut, nu astepta autostrada ca nu te vei muta in veci. Muta-te acum!

Fleur spunea...

In orasul poetului se moare din iubire...