Într-o zi de 1 septembrie (1944) a murit la Valea Mare, lângă Piteşti, Liviu Rebreanu. Era probabil cald şi bine ca acum. Deci, nu era vreme de murit. Dar, vremuri - da! Veniseră la cârma ţării de exact o săptămână comuniştii. Creatorul romanului românesc modern parcă a făcut un gest de bună creştere, de bună cuviinţă, dispărând dintr-o lume care a pornit cu grabă şi voioşie pe râpa roşie a istoriei. A doua zi, într-un ziar al vremurilor noi, Oscar Lemnaru demască "uneltele de lucru ale unei generaţii de imbecili", acestea fiind Constantin Noica, Mircea Eliade şi Emil Cioran; Doamne Dumnezeule! Pe 4 septembrie este înmormântat Rebreanu, iar a doua zi apare doar o notă în ziarul "Democratul": Ieri după amiază a avut loc în comuna Valea Mare, din judeţul Argeş, înmormântarea scriitorului şi fostului director general al teatrelor Liviu Rebreanu. La ceremonie au luat parte, pe lângă membrii familiei, un cerc restrâns de prieteni, un reprezentant al societăţii scriitorilor, precum şi unul al Academiei Române. Din partea ministerului Culturii Naţionale, a fost delegat d. Petru Comarnescu, subinspector general al teatrelor". Atât. Comparaţi cu înmormântarea lui Adrian Păunescu, poetul de curte al lui Ceauşescu! Dar, de la două zile după înmormântare, toboşarii vremurilor noi încep atacurile împotriva scriitorului: Miron Radu Paraschivescu îl numeşte trădător, iar o notă din "Dreptatea" se intitulează "Liviu Rebreanu a plecat la timp". Şi tot aşa, ba chiar mai dur îl atacă Ion Caraion.
La 1 septembrie 1944 nu era vreme de murit, la graniţa dintre vară şi toamnă, poate cele mai frumoase anotimpuri pe la noi. Dar vremuri erau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu