Liviu Capşa este cunoscut îndeosebi ca un spumos parodist, chiar aici scriind eu ultima dată despre o carte de parodii la poezia lui Mircea Dinescu. Ar fi însă nedrept să fie perceput doar ca parodist, el fiind în fond un poet de toată stima.
Recent a publicat volumul Raiul ascuns (Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2010), volum demn de atenţia criticilor şi a cititorilor de poezie câţi or mai fi existând. Raiul de care vorbeşte Capşa este copilăria, o lume („obiecte, amintiri, acareturi”…) reconstituită aici fragmentar (textele nu încep cu literă mare şi nu se sfârşesc cu punct) cu ochiul sincer şi naiv al copilului („un copil/îşi croieşte din aburi/în florile gerului/un petic de geam” – iată unghiul de vedere al lumii). Cu atât mai convingătoare şi verosimilă e lumea satului din Lunca Dunării cu cât e nemurită de fiinţa scindată a poetului: copil/matur.
Cartea este unitară tematic, dar şi stilistic şi valoric. Poetul are suficientă experienţă să atingă simplitatea maximă, precum un Marin Sorescu sau un Petre Stoica, universul propus (re)creându-se sub ochii noştri din fragmente ca acesta: „într-o zi am văzut/cum se spălau oasele morţilor în cimitir/cu vin roşu ca focul/pe care popa îl ducea într-un ştergar/mai alb ca norul agăţat/în bătrânul stejar de la poartă//eu credeam că-i motiv de bucurie/şi de chef ca la nuntă/dar nişte babe plângeau fără glas/într-o parte/şi deodată am înţeles/că stropii de vin de pe oase/erau lacrimile cărnii/ce se scursese-n pământ.” Sau descrierea unui Peisaj în doar câteva cuvinte: „prin câmpia roasă/de vânt/între două lanuri de grâu/un drum se târăşte/pe burtă/precum soldatul/prins între două fronturi”. Vorbeam de Marin Sorescu… Se întâlneşte Liviu Capşa cu autorul Liliecilor, în „nararea” unei lumi rurale nostalgice, dar n-o face cu umorul lui Sorescu şi decât arareori încheie poemele cu poantă, el preferând metafora vitală, bine articulată în „poveste” precum melancolia văzută ca o Tristeţe neclară: „înainte să se piardă în noapte/seara patina peste sat/ca tractorul lui Ilie Jujan/în şleaurile frăgezite de ploaie/împrăştiind o tristeţe neclară/ca fuga fetei de măritat/cu cel pe care oricum/îl vroiau toate neamurile”.
Poezia aceasta are prospeţime, candoare, trăire intensă: „între o tristeţe/şi un surâs de copil/un fluture/îşi trăieşte viaţa”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu