Memorii, texte, jurnal

Nicolae Turtureanu – Capăt de linie (Exerciţii de neuitare) (Editura MNLR, Bucureşti, 2010). Volum compozit cuprinzând: memorii, articole de actualitate presărate iniţial prin ziare şi gazete, unele chiar în revista noastră, amintiri din copilărie, pagini de jurnal, interviuri… O carte numai bună pentru cunoaşterea nu doar a scriitorului Nicolae Turtureanu, dar şi a omului cu acelaşi nume (mă rog, pseudonim). Dacă ar mai fi durat societatea socialistă multilateral dezvoltată până-n zilele noastre, probabil că Nicolae Turtureanu ar juca şi acum şah în redacţia Cronicii şi ar scrie doar poezie, iar noi habar n-am avea ce am pierde. Aşa, a venit tăvălugul istoriei contemporane, a cutremurat lucrurile, iar scriitorul nostru a trecut prin experienţe nu tocmai lejere, dar care i-au ascuţit condeiul. Până la urmă, cartea nu este una de publicistică culturală, să zicem aşa, ci una de proză veritabilă. Sarcasmul, (auto)ironia, umorul când mai fin, când de tot spumos – acestea sunt mijloacele cu care mărturiseşte Turtureanu întâmplări de-a mirărilea în care el nu e doar martor, ci şi protagonist. Autorul este permanent conectat la stricta actualitate şi e polemic. Iată cum începe un articol despre o emisiune TV dintr-un 1 Decembrie, ziua noastră naţională: “Patru bocitoare… şi cu Octavian Paler – cinci. De Ziua Naţională, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Cristian Tudor Popescu, Emil Hurezeanu – s-au strâns-unit, pe un post tv, la căpătâiul moartei şi-au început să bocească. Le ţinea isonul, pe un alt post (al Crăciunului), Paler. Moarta era România. Şi nici nu era moartă de tot, era doar muribundă. Şi poate nici atât: doar bolnavă…”. Mă fac avocat al literelor şi pledez voios pentru asemenea cărţi care depun mărturie despre implicarea scriitorului în viaţa cetăţii, ca să folosesc un clişeu dinainte şi de după 1989.