duminică, 6 februarie 2011

Cântecul zorilor ca spectacol funebru

Cornel Boteanu este profesor de literatură română la Baia de Aramă - Mehedinţi, doctor în litere cu o teză despre poezia lui Ion Pillat, autor al unor monografii (una despre Emil Manu) etc. Dar el este şi un pasionat folclorist, cea mai importantă lucrare a sa din acest domeniu fiind Cântecul zorilor din Plaiul Cloşani(Editura MJM, Craiova, 2008). Prefaţa este un amplu studiu (140 de pagini) despre Ceremonialul înmormântării: datini, rituri, obiecte funerare din zona pe care o studiază de ani şi ani.
Autorul a găsit una din puţinele zone ale ţării unde în anii 2000 încă se păstrează tradiţia în ceremonialul înmormântării – o îmbinare de reminiscenţe de rituri păgâne şi cele creştine. Sunt analizate rând pe rând prevestirea morţii, ieşirea sufletului, priveghiul, pregătirea bradului şi a sicriului (numit tron în Plaiul Cloşani), a crucii (stâlp), formarea cortegiului funerar, ritualul pânzei, al pomenilor, slobozirea izvorului, practicile de destrigoire… Dar, studiul se focalizează în cele din urmă pe cântecul zorilor, cântec moştenit din vremuri imemoriale şi care se rosteşte ca o litanie în zorii zilelor în care mortul e privegheat, cântat aşadar de un număr impar de bocitoare, cu faţa spre răsărit, în prispa casei, cu prosop pe braţ sau cu peşchir şi cu lumânări în mână. Dar sunt cântece specifice la ieşirea cu mortul din casă, în urma carului mortuar, la coborârea decedatului în groapă. Bocitoarele fac din cântecele lor un adevărat spectacol funebru. Autorul a bătut sat cu sat din această zonă (a lui Tudor Vladimirescu), a înregistrat video şi audio aceste cântece şi le reproduce textual în volumul de 400 de pagini. În mare, textele sunt pe aceeaşi linie tematică, cu diferenţe de nuanţă de la un sat la altul, de la o comună la alta, diferenţe analizate de Boteanu şi cu ajutorul unei bibliografii aproape exhaustive.
Dar nu putem vorbi despre volumul acesta de mare valoare etnografică fără a cita măcar câteva versuri, în graiul zonei, unele în care mortul e perceput ca un mesager „dintr-o lume-n altă lume”: „Scoal cutare, scoală/că noi am venit/că am auzit/că mi te-ai gătit/de o cale lungă/lungă-ndelungată/une n-ai fost niciodată./Iar sama să-ţi iei/că ţ-or mai ieşî/tot şi înainte/pâlc de golumbei/şi de golumbiţe/să nu te-nspămânţi/că nu-s golumbei/şi nici golumbiţe/şi îs fraţii tăi/şi fiicele tale/şi părinţi de-ai noşti/ei te-or întreba/trimisu-le-am ceva/iar tu să le spui/că noi le-am trimes/lumini din stupini/şi flori din grădini/să se lumineze/să se-mpodobească/să nu ne dorească…” (cântec din satul Negoieşti, ale cărui origini sunt puse în legătură cu Negru Vodă).
De citat ar mai fi multe, foarte multe cântece şi cântecele, de o valoare extraordinară, n-o fac doar din lipsă de spaţiu. Pot depune mărturie, însă, de autenticitatea acestor texte, eu fiind originar chiar din acea zonă, iar mama fiind bocitoare „profesionistă”, de altfel prezentă în carte.

Niciun comentariu: