miercuri, 26 ianuarie 2011

Hologramă cu ciuruiţi

Astăzi, tovarăşul, Ceaşcă, nea Nicu, Caisă, stejarul din Scorniceşti, cel mai iubit fiu, Neculai urmaşul lui Mihai, eroul între eroi şi cum mai vreţi să-i ziceţi, e aniversat. Parcă-l vezi pus la patru ace, cu neagra căciulă miţoasă pe cap, plin de găuri ("un fleac, ne-au ciuruit la Târgovişte-n cazarmă!"), primind aranjamentele florale, tablourile cu chipul lui tânăr şi luminos, plachetele omagiale, odată cu urările pe versuri şi muzică de Adrian Păunescu şi C. V. Tudor. Într-un moment de răgaz, aniversatul se întoarce spre ciuruita de alături: "Vezi, Leano, ce proşti am fost? Uite, ăla, Sobaru s-a aruncat de la balconul Marii Adunări Naţionale şi nimic! Nu tu genocid, nu subminarea puterii de stat, necum subminarea economiei naţionale, nimic! Tovarăşii şi pretinii merg neabătut înainte, spre comunism în zbor. Uite, armata noastră e în stradă şi strigă Huo! şi strigă Jos! dar tovarăşii şi pretinii tot înainte! Şoferii blochează benzinăriile pentru că preţurile sunt mari şi nimic! Pensionarilor nu li se promite 100 de lei, ci li se ia, iar tovarăşul Băsescu nici gând să fugă cu elicopterul de pe CC. La Iaşi, au strigat Jos Băsescu! dar şi Jos Elena! Însă Elena nu s-a dat bătută, că Victoraş, ai grijă de copii! bla-bla-bla!... Asta e, mari proşti am fost..."

Dar holograma dispare pe nesimţite, cum au dispărut flota, petrochimia, telefonia, siderurgia, rămânând doar mârlănia şi schizofrenia.

7 comentarii:

Popa ? spunea...

Ce n-a invatat Basescu de la Ceusescu ?

To be or not in PD-L spunea...

Elena se prabuseste sau nu , sub farmecul sau ?

Borax spunea...

Este posibil ca gena ciutaciana
" in dansul de apriga slava [N.S.]"
sa ne afecteze mecla ? Sau meclele pdl-istilor au afectat mecla ciutaciana?

Anonimul P. spunea...

Am trait Tirania Ceausescu in Alb-Negru.

Traim Tirania Basescu in Color.

Antena 3 spunea...

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, reţinut de procurorii DNA
Miercuri, 26 ianuarie 2011

Sursa: Antena 3 Autor: Antena 3

Mediafax spunea...

Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 93 de ani
Miercuri, 26 ianuarie 2011
Sursa: Mediafax Autor: Mediafax

Fostul dictator Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit astăzi 93 de ani, iar zeci de nostalgici ai regimului comunist s-au adunat în Cimitirul Ghencea pentru a-l omagia.

Realitatea Tv spunea...

Preluare aproximativa de la Andrei Marga :

"Romanii se declara nostalgici ceusescu, ca reactie de repulsie a regimului actual"