miercuri, 15 decembrie 2010

O scamă pe robă

Preşedintele Traian Băsescu mai spune şi adevăruri, trebuie s-o recunoaştem. Ieri, în conferinţa de presă, a spus că justiţia a făcut mult rău României. Mă rog, ăsta nu e neapărat un adevăr, cât mai curând un truism. Se vede cu ochiul liber de la o poştă. Iar dumnealui o ştie cu atât mai bine cu cât aş zice că a fost ales preşedinte în 2004 din sala de judecată. Să ne amintim că în săptămâna în care a fost confirmat de Curtea Constituţională drept câştigător al alegerilor, a compărut ca inculpat în faimosul (şi acum uitatul)dosar Flota, dosar pus la dospit pe durata mandatului lui de preşedinte.
Să revenim. Alături de clasa politică, justiţia este fără îndoială marele vinovat de situaţia dezastruoasă în care se află ţara. De la procesele simple de furt al unei raţe pînă la cazurile de vânzare pe şpăgi de milioane de euro a băncilor, petrolului din subsol, telefoniei fixe, flotei şi combinatelor, justiţia hotărăşte după bunul plac al magistratului sau după al puterii dintr-un moment sau altul. Vreo zece ani, ca ziarist, nu mi-am permis să comentez nicicum o hotărâre judecătorească, mi s-a părut firesc ca justiţia să fie lăsată să împartă dreptatea. Mai târziu mi-am dat seama că poate în 90 la sută din cazuri, sentinţele nu se dau neutru, dezinteresat, ci pe ordine de sus, pe şpăgi, pe bunul plac. Cine nu crede, să intre într-o sală de judecată şi să fie spectator două ore sau să deschidă online ziarele dintr-o singură zi.
Şi dacă preşedintele ţării spune că justiţia este răul cel mare, justiţia care pe domnia sa l-a cocoloşit, ce să mai spună omul de rând care în faţa magistratului este doar o scamă pe o robă?...

2 comentarii:

Cronicarmospu-lapopa spunea...

Merry Christmas, Domane
nu-ti mai bate capu-l.
Go home.

" O scama pe roba"

Cu asa exprimare comprehensiva - in 3 cuvinte - Basescu te angajeaza pe loc .

Editor pentru lucrarea "Vademecum in Justitia Romana-Practica Basesciana", de Traian Basescu.

Consilerupopii spunea...

Presedintia va indeamna sa :

Mai Scrieti inca trei articole
cu lupta lui Basescu impotriva coruptiei din justitie

si veti castiga o prima de craciun
prin tragere la sorti.

Vedeti cum scrieti ca sortii ar putea decide sa primiti doar mu-e.