O antologie poetică a scriitorilor târgovişteni

Societatea Scriitorilor Târgovişteni are un proiect ambiţios, Caietele “Litere”, un fel de legitimare a asociaţiei prin producţiile literare. Acum îmi ajunge pe masă numărul 1 al acestor Caiete, respectiv În căutarea unui topos liric (antologie de poezie a SST) (Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2006). Coordonatorul seriei şi postfaţă – Mihai Stan, cuvânt înainte şi selecţia versurilor – Tudor Cristea, note bibliografice – Victor Petrescu.
Ce se remarcă de la o primă privire? Desigur, varietatea de stiluri, având în vedere că antologia nu este alcătuită neapărat pe criterii estetice, care să reunească partizanii unui curent, ai unei generaţii sau măcar ai unei mişcări cu program cât de cât închegat, ci în primul rând pe criteriul apartenenţei la o organizaţie nonguvernamentală similară Uniunii Scriitorilor. Apoi, nu putem să nu remarcăm începutul caietelor cu poezia, Târgoviştea fiind locul de origine al poeziei româneşti, al Văcăreştilor cu testamentul lor cu tot. Tudor Cristea, ca antologator, este un critic lucid, explică în prefaţă modul cum a operat selecţia şi face remarci valabile nu doar pentru poezia din culegerea de faţă, dar pentru întreaga poezie română de azi: “…poezia târgovişteană nu-şi asumă suficient spaţiul cultural în care este scrisă, nu creează, printr-o atare asumare, un topos liric recognoscibil, preferând alinierea la formule uzitate curent şi, eventual, acreditate de critică. De aceea ea este interesantă, pentru moment, nu prin imaginea de ansamblu, ci prin aceea a câtorva individualităţi creatoare care o compun. Dar care nu i se şi impun, din păcate…”
Dar Tudor Cristea vorbeşte şi din postura de poet, e adevărat că unul parcimonios cu apariţiile editoriale, un poet cu acces la temele mari (dragostea, moartea…) pe care le tratează apoftegmatic şi în imagini memorabile: “fiecare rămâne singur cu moartea sa/dimineaţa priveşte prin geamul umed/maşinile salubrităţii cărând/fără zgomot/în afara oraşului/ultimele resturi de melancolie…”, o poezie livrescă, de critic, în spiritul lui Gheorghe Grigurcu, de pildă, un alt critic-poet sau poet-critic: “Mici resturi. Lumină/crudă. O frântură/de gând. Firimituri/de cuvinte. Pe masa/metalică mâna/care scrie, mâna/care tace. Între viaţă/şi moarte”.
Mai sunt de semnalat accentele neoexpresioniste din poezia tinerei Mihaela Dimitriu, apoi bacovianismul lui Dan Gâju: “Îmi pare că ninge-n rafale,/cocote de lux trag să moară;/mă doare o coastă, mă doare,/şi parcă o coasă barbară/îmi şuieră-n creştet…”, dar şi sensibilitatea lui Grigore Grigore: “Mă doare litera pe care/nu pot s-o îmbrac în cuvânt/cum mi se pare/că-l doare/pe soare/un val de pământ”. Mai sunt de semnalat regretatul Nicolae Neagu, Daniela-Olguţa Iordache, Iulian Filip.
În loc de orice concluzie, aş spune doar că antologia de faţă este una exemplară pentru un fragment de poezie dintr-o anumită zonă (nu doar geografică) în raport cu poezia românească de astăzi, în general. Dacă fragmentul ilustrează în mic totalitatea, atunci asta e.