duminică, 1 august 2010

Un pont: pariaţi milioane pe fiecare meci al Stelei

Cum am mai mărturisit aici, ţin cu amarul ăsta de echipă Universitatea Craiova din 1964, de când eram în clasa a treia-a patra şi de când ea a intrat în prima divizie. Acum e o mare prostie să mai ţii cu ea. Datorită unui patron parvenit, echipa este un fel de parodie de prost gust a ceea ce a fost în anii 70-80 când câştiga campionate şi cupe împotriva voinţei familiei Ceauşescu, a Ministerului de Interne, a Securităţii, Armatei etc. Era o trupă nebună care dădea scheletul Naţionalei. Acum, Mititelu cel prost se dă lovit la orgoliu, dar el a făcut blaturi cu Penescu, cu unul cu altul, şi nu vrea să meargă în Europa pentru că are probleme financiare. Până acum împrumuta cash milioane de euro de la Becali şi se făcea că se miră că pierde cu Steaua. Aseară a pierdut , însă, pe mâna arbitrilor criminali. Iniţial, şi eu am fost revoltat. Dar mi-am luat seama. După declaraţia lui Becali că Steaua va lua campionatul cu arbitri sau fără, am înţeles că nu mai trebuie să mă supăr că pierde Craiova pe mâna arbitrilor. Pariez că va cădea în Liga a doua, pentru că Mitică Dragomir şi Mircea Sandu nu acceptă ieşirea din front a tâmpitului de Mititelu. Asta o pariez cu dvs., puţinii mei cititori de blog. În schimb, iau în serios declaraţia ciobanului Becali şi voi paria pe Steaua meci de meci trei-patru milioane de lei vechi şi mă voi îmbogăţi. La meciul retur de la Severin - Craiova-Steaua - mă voi împrumuta la bancă 100 de milioane şi-i voi juca solist pe Steaua. Cu acest prilej mi-am adus aminte de nuvela lui Hemingway - "Cincizeci de bătrâne".

Niciun comentariu: