Horia Bădescu (n. 1943 la Arefu – Argeş) este poet, prozator, eseist, format în prima generaţie a grupării „Echinox” de la Cluj, unde a făcut studii de filologie şi unde şi-a trecut doctoratul în 1997. Prodigioasa-i carieră literară cuprinde zeci de titluri (în genul liric, dar şi romane, ca şi publicistică şi teorie literară) publicate nu doar în România, dar şi în ţări ca Macedonia, Franţa, SUA, Belgia, Spania, Rusia, India, Italia, Peru etc. A publicat un roman în franceză la prestigioasa editură Gallimard, şi tot în franceză şi-a publicat teza de doctorat. Autorul a fost şi ataşat cultural la câteva ambasade ale României.
Pielea îngerului (Editura LIMES, Cluj-Napoca, 2007) e cel mai recent volum de poeme al autorului, cuprinzând texte foarte concentrate, legate între ele de o viziune unitară, una sumbră, neagră, compactă. Poet profund creştin, în fond, aici autorul e mai curând neoexpresionist, oferind peisaje ale neantului, tablouri păstoase de întuneric şi singurătate, meditaţii raportate mai mereu la moarte.
Poate doar Aurel Pantea (alt poet echinoxist, mai tânăr) să mai aibă o asemenea viziune neagră precum Horia Bădescu asupra singurătăţii, a singurătăţii care trimite la neant: „S-a făcut seară,/prin încheieturile lutului/în casa lui s-a întors/întunericul./Nimeni în uşa deschisă/să te primească,/nimeni în pragul de care/îngeri reumatici se-mpiedică,/nimeni în fărăuitarea/în care ţi se-întoarce capătul/drumului./Nimeni cu nimeni prin tine/umblă,/nimeni cu nimeni/în aşternutul cărnii/împreunându-se.”
Poemele nu au titlu, sugerându-ni-se că ele sunt doar piese, pietre într-un mozaic indestructibil care întruchipează (n-am alt cuvânt) „fărădechipul”, zădărnicia, uitarea, „fărăsfârşitul uitării”, „fărădesunetul”, „fărădetimpul”, „fărădelumea”… - tot atâtea feţe ale neantului acoperit totuşi de aripile îngerului permanent invocat.
În aceste texte întunecate în care despodobirea stilistică tinde spre zero, elementul obsesiv este sângele „negru, cleios, înnoroiat”, care pătează lumina şi care arată (de)căderea omului, a omenirii: „Aluneci de-a lungul/zidului,/ aluneci…/La îndemână ţi-e numai/căderea./La îndemână e numai/halca de carne/botezată cu sângele zeilor./Aluneci…/O groapă în care fumegă/bălegarul luminii/îşi primeşte sămânţa.”
Pielea îngerului este o carte exemplară, unitară stilistic, tematic, axiologic, de citit/citat integral.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu