marți, 3 noiembrie 2009

Să murim ca să ...supravieţuim?

Teodor Stolojan a fost prim ministru într-o perioadă scurtă: 1991-1992. Propus/pus de Iliescu pentru că, cică, era bun finanţist, a lucrat la Banca Mondială etc. Eu nu mă pricep la finanţe şi macroeconomie, dar logica elementară îmi spune că nu ar fi mare finanţist. În douăzeci de ani, n-am observat nicio minune financiară făcută de Stolojan. Am văzut, în schimb, nişte minunate ezitări de om politic. Desemnat candidat la preşdinţie, s-a dat lovit în aripă la prima pală de vânt şi i-a cedat locul lui Băsescu. Apoi, desemnat prim ministru, după două-trei zile şi-a depus mandatul. Şi tot aşa...
Acum dă declaraţii de mare finanţist, expert al Băncii Mondiale etc.: că să consumăm mai puţin, că să acceptăm salarii mai mici, şi pensii mai mici, desigur, că e criză... Păi, mulţumim, domnule Stolojan. Asta se ştie de pe vremea ciuruitului de la Târgovişte. Asta ni se spune din epoca de aur până în epoca de tranziţie a lui Iliescu, Văcăroiu, Mugur Isărescu, Radu Vasile, Tăriceanu, Boc etc. Asta e simplu. E ca şi cum ai o fabrică de care nu te preocupi să producă şi să vândă şi să încaseze pentru a-şi plăti oamenii, ci ai ţine-o moartă şi le-ai spune muncitorilor să strângă cureaua. Asta e problema, să găsim soluţii să producem, cât mai bine şi cât mai mult şi să vindem ce producem. Aici e soluţia, nu în a muri de foame ca să supravieţuim.

2 comentarii:

sursa ZIUA spunea...

Vineri, 06 noiembrie 2009 Sursa: Ziua Autor: Razvan SAVALIUC :

Seful Sectiei penale a Tribunalului Prahova, Dumitru Rebegea, a fost incatusat dupa ce a luat 37.000 de euro mita de la infractori

Judecatorul Dumitru Rebegea ar fi "cazut" pe interceptari telefonice, in timp ce perfecta aranjamente cu avocata celor doi interlopi, de la care a primit si suma de bani. Initial, judecatorul ar fi cerut suma de 40.000 euro pentru a da "o mana de ajutor". Potrivit unor informatii neoficiale, magistratul Rebegea ar fi invatat-o la telefon pe avocata cum anume sa redacteze o cerere de eliberare din arestul preventiv, in ultimele trei zile a expirarii mandatelor de privare de libertate. Conform metodei "patentate" la Tribunalul Prahova, si nu numai, dupa inregistrarea cererii de eliberare si acordarea unui termen de judecata in regim de urgenta, avocatii inculpatilor depuneau cereri de amanare pe fel de fel de motive si nu se mai prezentau la termenul fixat pentru solutionarea cererii. Instanta arata brusc preocupare pentru asigurarea dreptului la aparare si amana cauza, pentru ca la urmatorul termen sa se constate ca mandatele de arestare preventiva au expirat, iar punerea in libertate a inculpatilor devenea obligatorie. O relatie de mare incredere Surse locale indicau ieri ca avocata prin care s-a dat spaga ar fi o fosta grefiera care a lucrat cu judecatorul in numeroase dosare, intre cei doi fiind stabilita o relatie de mare incredere.

Augustin spunea...

Ei, da! Aşa se face dreptate în România. Aceştia sunt domnii magistraţi cu salarii de sute de milioane şi care, cică, n-au voie să facă grevă, dar ei "protestează" nejudecaând luni întregi, nemulţumiţi de cele mai mari salarii din România. Rebegitul ăsta de Rebegea e doar un fraier care a căzut în plasă. El este acel unu la mie. Ceilalţi probabil că-l înjură acum că e un prost şi s-a lăsat prins. Halal!