joi, 9 aprilie 2009

Comunismul scrâşnit al lui Voronin

Citesc pe internet presa de la Chişinău, cea căreia nu i-a fost tăiat site-ul, şi mă crucesc. Iată titluri din ziarele proguvernamentale: Locuitorii raioanelor Rezina şi Sângerei sunt îngrijoraţi de acţiunile de destabilizare politică şi socială din R.Moldova (hm! toţi deodată, la câteva ore de la ieşirea celor 30 000 de oameni în stradă, toţi locuitorii celor două raioane s-au strâns pe Câmpia de la Direptate şi s-au arătat îngrijoraţi nevoie mare!); Locuitorii oraşului Ungheni condamnă evenimentele de la Chişinău (idem!); Şeful statului: Alegerile din 5 aprilie au fost libere şi democratice (de bună seamă!); Evenimentele de la Chişinău demonstrează ce fel de guvernare îşi doreşte opoziţia, susţin locuitorii raionului Glodeni... Şi tot aşa. Comunismul lui Voronin este mai scrâşnit decât cel al lui Ceauşescu din anii 80. Dar ce zic eu Ceauşescu, adepţii secerii îmbârligate cu ciocanul nu au pic de imaginaţie, ei n-au mai aflat altceva despre lupta de clasa de pe vremea lui Stalin. Bieţii basarabeni sunt condamnaţi definitiv la dogmatism închistat, deşi asta sună a pleonasm.

Ca un moţ la rahat, citesc următoarea declaraţie a lui Andrei Neguţă, ambasadorul Republicii Moldova la Moscova: "Eu niciodată n-am auzit de la tatăl meu că sunt român". Nu, el a auzit de la tătâne-său că e marţian verde şi fără creier, prin venele căruia curge clorofilă. Cum zice bardul că din stejar, stejar răsare, tot aşa putem spune că din venetic şi trădător, venetic şi trădător se naşte! Pe bietul Grigore Vieru l-a păzit Dumnezeu să mai audă asemenea gogomănii ce par spuse în anii 40 ai veacului trecut de cozile de topor sovietice de la Chişinău.

Niciun comentariu: