Dor de Sakura (Editura Cartega, 2006) de Mihai Epure este un roman cu totul insolit în literatura română. O dată, prin locul şi timpul acţiunii: Japonia din perioada interbelică. Încă o dată, pentru că pare o ficţiune – ca la Balzac – unde convieţuiesc deopotrivă personaje reale şi plăsmuite. În sfârşit, încă o dată, prin romantica poveste de dragoste dintre două personaje aparţinând a două culturi şi religii şi civilizaţii total diferite.Am găsit romanul pe biroul de la redacţie, nu ştiu cum a ajuns acolo, dar l-am citit cu plăcere; nu ca pe o lectură de vacanţă, însă; pentru că nu e unul neapărat liniar şi facil. Dimpotrivă, comportă mai multe dimensiuni.Una dintre acestea este cea politică. Generalul George B.(âgulescu?) este ataşat militar al Ambasadei României la Tokyo. Este un om amabil, deschis, cultivat, cunoscător al tradiţiilor, mitologiei şi culturii japoneze, om de o civilitate impecabilă. Dar, înainte de toate, este un patriot desăvârşit, „luptătorul constant pentru promovarea ideii naţionale şi pentru unificarea forţelor româneşti risipite sub prea multe steaguri...”, cum îl prezintă ziarul Universul la plecarea lui în misiune.
Dincolo de circumstanţele istorice, de la începutul până la sfârşitul romanului, este subliniată această latură, această trăsătură a personajului, cu precizarea că autorul n-o face ostentativ, nici lozincard, necum în termeni de panegeric. Relatarea pe un ton firesc a faptelor, a dialogurilor, a atitudinilor generalului este suficientă pentru a ne desluşi vocaţia de militar de onoare şi de patriot a lui George B. Sentimentele acestea nu-l părăsesc nici măcar când cei de la Bucureşti îl nedreptăţesc şi când nu se mai poate întoarce în ţară, murind la Nisa, tânjind la Florica Brătienilor, de unde se trage. În această dimensiune a romanului se fixează şi cadrul politico-istoric al dictaturii lui Carol al II-lea, şi al dictaturii militare, dar şi al dictaturii comuniste. Este relevată consecvenţa naţionalismului personajului, dincolo de orice pact conjunctural al României din acea tulbure perioadă. E de exemplificat aici cu discuţia dintre general şi ambasadorul Germaniei, în perioadă de apogeu al hitlerismului. George B. îi sintetizează ambasadorului lui Hitler lucrarea lui – Noua religie: „Păcatul originar este războiul. Cei cuprinşi de delirul agresiunii să nu creadă în veşnicia dominării ce-o vor impune, pentru că victoria lor va avea o viaţă scurtă. Când aşezi ţeava tunului la tâmpla dreptăţii şi treci cu şenilele tancului peste demnitatea semenilor, să fii convins că vei sfârşi tragic, printr-o înfrângere definitivă şi dureroasă. Pacea trebuie să fie o religie...” Aşadar, generalul era un pacifist, dar pe de altă parte un luptător împotriva fuhrerului. E un demn şi un curajos, neabdicând şi neretrăgând lucrarea de pe piaţă, chiar dacă ambasadorul îi cere acest lucru „în numele fuhrerului şi al siguranţei lui personale”.Dor de Sakura este însă şi un roman de dragoste. Dacă ar mai exista colecţia cu acest titlu de la Editura Eminescu, acolo putea să apară, acolo-i era locul. O poveste de dragoste „în eternitatea iubirilor interzise”, o poveste de dragoste interzisă, între diplomatul român şi Akiko-chan cea „cu părul ei negru ca de abanos”, semănând cu figurina Amaterasu, zeiţa soarelui la niponi, cea care se află la baza întemeierii Ţării Soarelui Răsare, Akiko cea supranumită în roman Sakura; interzisă prin diferenţa de vârstă de peste trei luştri, dar şi prin faptul că cei doi erau căsătoriţi, nu în ultimul rând prin diferenţele aparent insurmontabile dintre lumile cărora le aparţin cei doi. Subtilitatea şi civilitatea din viaţa de toate zilele ale lui George B. sunt transferate în plan sentimental în mod firesc, de la sine. Destinul militarului diplomat de modă veche – în sensul nobil al cuvântului – din roman ar fi fost neîmplinit, nerotunjit, fără această întâmplare admirabilă a vieţii lui şi fără rodul acestei poveşti emoţionante; cu atât mai mult cu cât pentru iubita lui japoneză iubirea nu e doar erotism, dar are o mare încărcătură simbolică şi parabolică, am putea spune: „Spre Muntele Fuji duc multe cărări, dar există o singură culme: iubirea”. Iar Fuji fiind muntele sfânt al Japoniei, se înţelege de la sine caracterul sacru şi al iubirii altfel interzise.În sfârşit, romanul poate fi luat şi ca unul iniţiatic, despre cultura japoneză de milenii, despre psihologia oamenilor din Extremul Orient, despre civilizaţia lor. Sakura înseamnă cireşul înflorit, simbolizând dragostea, delicateţea, sensibilitatea, iar petalele de cireş întruchipând persoana care se sacrifică pentru cineva sau pentru un ideal. Autorul se dovedeşte un bun cunoscător al acestei lumi, inclusiv al dificilei limbi japoneze. De altfel, din câte aflu, Mihai Epure este un fel de discipol al eroului său, al generalului George B.: tot argeşean la origini şi, de asemenea, diplomat la Tokyo, unde a şi aflat povestea neobişnuită a generalului. Mai mult, Mihai Epure a scris şi alte cărţi cu acţiunea în Japonia sau pur şi simplu despre arta japoneză sau însemnări de acolo (Japonia. Ikebana de gânduri; Din Carpaţi până la Fuji; Aproape de Soare Răsare...).Fineţea ţesăturii narative, propensiunea spre admirarea naturii şi arhitecturii nipone, spre minunile culturii orientale, lirica diafană, portretele şi peisajele în peniţă fină – toate acestea fac din roman o operă unică la noi prin exotismul său.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu