În România, mai nou, un sport mai popular decât fotbalul este disputarea lui Dumnezeu. Pentru că, îşi fac socoteala tot felul de oameni fără Dumnezeu, Atotputernicul rabdă multe. Când Dinamo bate pe Ceahlăul Piatra Neamţ, Cristi Borcea declară important la TV că Dumnezeu e dinamovist, când bate Steaua , Becali spune că Dumnezeu e stelist, când bate Rapid, aţi ghicit, Dumnezeu e blătuitor din Giuleşti. În anii electorali, după procentele din sondaje sau de la urne, Dumnezeu e ba pesedist, ba liberal, ba peremist... Dar, după patimile unora sau altora, Dumnezeu e şi "pe invers": când Călin Popescu Tăriceanu face accident cu motocicleta, Dumnezeu e pedist, când "prostănacul" Mircea Geoană loveşte maşina unui coleg de trafic, Domnul e penegist, când Traian Băsescu şifonează o Dacie din intersecţie, Dumnezeu e penelist...
Toată ziua-bună ziua auzi asemenea aberaţii la televizor, încât îţi vine să le zici tuturor, revoltat: Nu mai faceţi din Dumnezeu ceea ce sunteţi voi şi nu e El: trişor, membru al Cooperativei fotbalistice sau traseist politic!
2 comentarii:
Concluzia (n-o sa-i placa lui Medelin): Dumnezeu nu e tzigan!
Dumnezeu încă suportă.
Mă gândeam, în timp ce citeam materialul, la vorbele doamnei care nu mai e, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, când ne vorbea nouă, studenţilor, într-un anume fel despre Cartea Cărţilor. Dar e atât de complicat şi oarecum caraghios să mai răsfoim acea carte, de vreme ce fotbalul, politica pun în mişcare atât de... profitabil adrenalina bietului român.
Trimiteți un comentariu