marți, 19 februarie 2008

Revoluţia în presă a lui Gigi Manivelă

Gigi Manivelă a fost o perioadă lungă, o viaţă de om, cum se zice, şofer, mecanic de mecanic, şef de coloană. Dar în marea bulibăşeală din lunga tranziţie de la nimic la nimic, Gigi Manivelă a ajuns director de ziar. Şi, deşi fosta uscătorie a lui Zăucă din orăşelul de la poalele muntelui este singura redacţie în care a călcat vreodată, s-a simţit ca peştele-n apă. A ţinut la început o şedinţă pe zi, apoi una dimineaţa şi alta la închiderea ediţiei, acum însă convoacă trei, patru sau chiar cinci pe zi. Nu-i scapă nici un amănunt. De pildă, în caietul său studenţesc ferfeniţit şi-a făcut la un moment dat un fel de listă neagră de persoane din oraş ale căror nume nu trebuie să apară în ziar. Niciodată. "Dom director, a reacţionat timid o domnişoară reporteră, dar o ştire de presă trebuie să răspundă neapărat la cinci întrebări: cine?ce?unde?când?cum?" "Da? s-a mirat directorul. Nu contează". A continuat să adauge nume interzise la acea listă până s-a ajuns ca toate ştirile, articolele şi reportajele să fie eliptice de nume de persoane. A fost primul pas în revoluţia presei cotidiene din oraş. Într-o luni dimineaţa, directorul Gigi Manivelă a întrebat-o, clipind des, pe reporteră: "Măi domnişoară, care zici că sunt întrebările la care trebuie să răspundă o ştire?" "Păi, cine?ce?unde?când?cum?" "Aşa? Ei, atunci dacă am eliminat pe cine, putem lăsa deoparte şi ce. De astăzi nu mai scrieţi cine a făcut şi nici ce a făcut! Fără cine, fără ce...
În săptămânile următoare, s-a renunţat - treptat, e adevărat - şi la unde, când, cum. Aceasta este revoluţia în presă a directorului Gigi Manivelă. Ziarul administrat de el iese mai curat, foarte curat, puritatea întruchipată!

Un comentariu:

gradu spunea...

Domnule, chiar crezi ca merita toti paduchii sa scrii despre ei?! Sau e vreunul (vreun paduche) mai special? Cred ca nu.
Iti dai seama ca sare ca un purice acum (de 7 metri in sus) de bucurie ca un scriitor ca domnia ta aminteste despre o scursura ca el? Nu-i pacat de timpul si spatiul (electronic?!) pierdut pentru el? Pacat mare este de tinerii care ar vrea sa invete, poate chiar sa si faca, un pic de jurnalism acolo! Bietii de ei n-au cum (loc) sa scrie de... paduchi lati (sau altceva, dar pastrand rima).