luni, 18 februarie 2008

Vom scăpa vreodată de Lucifer?

Am scris acum 18 ani adevăruri dure despre pacostea românească numită Adrian Păunescu. Am scris şi acum 17 ani, şi acum zece ani, şi anul trecut şi anul acesta. Ca prostul am scris. Azi-dimineaţă, la radioul pe care-l ascultam în maşină spre serviciu, doi realizatori - golani, altfel - citeau din ziarul "Cotidianul" (scuze pentru tautologie!), ceea ce citisem şi eu în noaptea dinainte pe net, cum că Adrian Păunescu vrea să (re)învie cenaclul Flacăra. Doamne Dumnezeule, dar în chioşcuri şi pe tarabe se vând CD-uri cu melodii de la cenaclul Flacăra din care nesătulul Adrian Păunescu încasează miliarde peste miliarde. Dar, să revin. Cei doi "golani" (sic! de data asta în ghilimele) spuneau că mai bine ar reînvia pe cei trei oameni pe care i-a omorât doamna Păunescu cu Jeep-ul pe contrasens. Tot cei doi "golani" spuneau că doamna Carmen Păunescu se culca în pat (ca să evit o cacofonie) pe când se numea Carmen Antal cu Adrian P. şi când avea 15 ani, şi era deci minoră. Când eşti plin de astfel de păcate, când mai ai pe conştiinţă morţii tineri de pe stadionul din Ploieşti din 1985, când ţi s-a mai şters o datorie de patru milioane de lei de pe vremea lui Ceauşescu în 1989 de la Fondul Literar, să mai apari de patru ori pe săptămână la televiziunea lui Vântu (în urma unui troc mizerabil) mi se pare o crimă de...pace. Că mulţimea din 22-23 decembrie 1989 doar l-a scuipat în gardul Ambasadei SUA mi se pare o impardonabilă atitudine concesivă. Acum tragem consecinţele.
În concluzie, Rusia a scăpat - cum/necum - de Rasputin, un fenomen gata să distrugă un imperiu. Din păcate, România greu sau deloc va scăpa de Luciferul contemporan pe nume Adrian Păunescu.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Domnul Doman ; Poetii scriu in proza sau in versuri ?

Lecteriţa spunea...

Nuuu, nu te las sa-l asociezi pe A.P cu Lucifer!Nu pentru ca s-ar ofensa AP,ci pentru ca asta i-ar aduce niste note fruste lui Lucifer. Eu cred ca nu trebuie sa-ti fac cunostinta cu Lucifer, toti stim cine e: un inger superb , atins de aripa geniului demoniac , caruia i-a intrat in cap ca poate sa-si depaseasca Mentorul, adica pe Creator ; si a cazut in dizgratie , tocmai datorita alterarii relatiei master-servant. Diferenta de cultura, de educatie religioasa, dintre oameni, face ca pentru unii, Lucifer sa fie un tap hidos, cu copite si coarne si toate accesoriile aferente . Eu am facut cunostinta cu Lucifer in clasa a 4a, cand am vazut pe peretele unei biserici tapul de care spuneam.L-am intrebat pe popa de ce e tap si popa, un idiot, mi-a spus lucruri infricosatoare ; seara am facut pipi in pat. Bunica mea dinspre tata, catolica, m-a dus la preotul lor. M-a fascinat povestea despre Lucifer. Am citit de-a lungul vietii foarte multe despre ingeri cazuti. M-au atras.Nu ma intelege gresit, nu am intrat in armata lor, stiu sa-mi aleg stapanul,dar mi-a placut biografia lor. Asa ca , daca e sa ma gandesc la tapul de pe usa bisericii de pe vale , ok, seamana cu Paunescu ; dar daca ma gandesc la evil, nu mai e valabil.Eram in liceu in perioada cenaclului , i-am iubit pe artisti, si cantecele lor . Si nu sta rau la versuri, Paunescu . Eu nu mai am parinti pe pamant, ii am doar in gand , si vibrez intr-un fel anume la poeziile lui . E fascinant la el ca e un extraordinar manipulator de mase( l-o fi citit pe Gustave Le Bon) si one man show . E si el usor patologic, in comportament, se simte oleaca de megalomanie si d'al d'astea paranoide, dar...ce spuneam mai devreme: demon atins de geniu sau geniu atins de demon. L-am cunoscut personal, si, da, are un caracter infect, dar nu-mi fixez ambasada pe zona asta. Am alta perspectiva din care il privesc. Ma bucur ca ai amintit de faza de la Ploiesti, sa ma documentez ; niciodata nu a vrut sa-mi spuna tata ce s-a intamplat atunci ( tata colabora cu ziare) ; apoi am uitat de Ploiesti... mi-ai amintit acum