duminică, 17 februarie 2008

Ţara zoaielor

În perioada interbelică, un gazetar francez a lucrat o vreme la un ziar bucureştean. Reîntors din "micul Paris" în adevăratul Paris, jurnalistul a scris un roman intitulat Le pays des femmes sans pudeur et des hommes sans honneur. Aceasta era imaginea ţării noastre de la 1920. Din păcate, după încă un război mondial, după un război rece de cincizeci de ani, după revoluţii şi lovituri de stat, imaginea noastră e cam aceeaşi în conştiinţa "protectorului" nostru de "geantă" latină Franţa. Un corespondent de presă din Hexagon, întors acasă la 2008, ar putea scrie o carte intitulată Ţara zoaielor.Doar francezii sunt de vină pentru imaginea noastră? Doar subiectivismul lor? Dar de data aceasta noi le-am dat a la bouche titlul noului roman francez! Ţara zoaielor politice. Titlu dat de întâiul nostru om politic.

Niciun comentariu: