Andrei Mocuța, un poet ludic

Andrei Mocuța – Voi folosi întunericul drept călăuză (Cartea Românească, 2016). Pe coperta a patra, Vasile Dan ne lămurește că volumul acesta este „un jurnal liric din Barcelona, prilejuit de Turnirul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România la începutul verii lui 2014”. Am putea completa că e chiar mai mult. Să zicem că un  fel de ghid al Barcelonei, ghid de colorat ...cu imagini poetice de tânărul autor. Poetul Andrei Mocuța, ca și prozatorul cu același nume, este unul savuros, ludic, urmuzian uneori, suprarealist când e cazul. De citat poemul „în duet cu Romulus Bucur, visat în noaptea de 3 spre 4 iunie”, poem parodic urmuzian: „Un distins maestru Zen,/cu monoclu și joben,/s-a întors dintr-un duel/fără mâini și vai de el.//De vină-i un samurai/care l-a amenințat: „Te tai/dacă leafa ta nu-mi dai!”//Și acum maestrul n-are/nu doar brațe, nici picioare,/cum va mai trăi el oare?//„De picioare n-am nevoie”,/s-a distrat maestru-n voie,/„și-n loc să purtați inele,/veți fi voi mâinile mele”. Poetul e mereu inspirat de plimbarea prin mărețul oraș catalan, creionând savuroase scene sau portrete: „Singurul scoțian pe care l-am văzut în Barcelona/e nedesprins de barul hotelului nostru,/stă noapte de noapte pe terasă și aprinde chibrituri/apoi le stinge direct în paharul de whisky.//Nu mă pot abține să mă holbez la picioarele lui/păroase și la kilt în timp ce întunericul/ia foc și se stinge în pahar.//Din când în când își taie câte un deget cu briceagul,/iar când îi mai rămân două, aprinde ultimul chibrit/și spune: Aye! Nu-i așa că arde cu o flacără minunată?” În același ton jucăuș sunt evocați Don Quijote însoțit desigur de Sancho Panza, Salvador Dali, Pablo cel anonim, Cristofor Columb... Sunt presărate prin volum mai multe poeme erotice, adevărate bijuterii și niște pictopoeme greu de reprodus aici.