Toamna, în grădina Reginei Maria de la
Balcic, sunt dezgropați uriașii cactuși și duși la iernat în sere. Rămân vreo
sută de cratere părăsite de parcă pe malul înalt al Mării Negre ar fi venit în
toamna însorită ziua mare și îndelung așteptată a învierii morților.
*
Ovidiu Genaru, obsedat de a i se
confirma viețuirea: „Te rog strivește-mi degetele cu ușa/Smulge-mi mărturisirea
că sunt viu”.
*
După trei zile de muncă asiduă, o
ciocănitoare lasă pe trunchiul gutuiului bătrân din fundul grădinii o țesătură
de puncte și linii roșietice pe fond gri întunecat. Trecem indiferenți pe lângă
pom, deși s-ar putea ca scoarța lui să ascundă un text cât se poate de
interesant, dacă nu chiar o profeție esențială.
*
Petre Țuțea, omul radical religios:
„În fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul”.
*
În anii 70-80 ai veacului trecut(!),
cele mai bune vinuri din restaurantele românești erau cele refuzate la export.
În schimb, cele mai bune cărți păreau cele puține acceptate clandestin la
export.
*
Scriitor eliptic. La 2 aprilie 1957,
Radu Petrescu își notează în Jurnal: „De două ori Ideea mă învelește astăzi în
aripi luminoase. La ce bun aș spune cum?”.
*
La o anumită vârstă a cititorului, la
tocarea primei tone de cărți, într-o dimineață de primăvară, o dată cu ivirea
primului boboc de magnolie, pentru cititor începe trecutul, trecutul cel fără
de sfârșit.
*
Tot cerul acoperit de o armură diafană
de fluturi albi pe aripile cărora e scrisă toată literatura lumii; de azi pe
mâine.
*
Nomina odiosa! Baudelaire, în jurnal: „Am
uitat numele acestei ticăloase...ah!, mi-l voi aminti la judecata de apoi”.
*
O discriminare. La contactul cu o
carte proastă, cititorul/criticul le plânge de milă copacilor tăiați din
pădurile patriei. N-am auzit însă nici un meloman căinând pădurea când un
violoncelist sau un contrabasist cântă execrabil.
*
Ioan F. Pop: „Cărțile de popularizare
a filosofiei nu fac decât să invite ideile la desfrâu. Căci e greu de
popularizat unicitatea unei gândiri”.
*
Din când în când, scriitorul trebuie să
sufere o esențială schimbare la față. Fără aceasta, literatura lui e industrie
forestieră.
*
Nichita Stănescu: „Ce am eu mai
ascuns în mine,/sângele mișcând un gând...” Iată conexiunea trup-spirit în
toată abstracțiunea ei!
*
Grave, în fond, versuri dintr-un poem pe
tema dublului. Ion Caraion: „Mă-ntorceam de la propria mea
înmormântare./Fusesem pus să vorbesc despre mine./Dar am uitat unde și am uitat
cine...”
*
Și-ar vinde sufletul cu mare voioșie,
dar Diavolul Bibliotecii Universale e în vacanță prin Haiti.
(fragmente apărute în revista Acolada, nr. 3/martie 2016)
2 comentarii:
Frumoasele dvs. „variatiuni pe aceeasi tema”, cum imi place sa le numesc.
V-ați făcut timp și pentru ciocănitoarea aceea și ,,scrierea” ei de pe trunchiul gutuiului bătrân. Minunat!
În ultima vreme, am fost mai rar prezent pe net; și am descoperit că v-ați deschis un cont de FB. O să vă trimit o cerere de accept, poate mă includeți la ,,friends”... Ștefan Scripcariu e contul meu de FB.
Domnul să vă ajute în toate!
Trimiteți un comentariu