vineri, 16 ianuarie 2015

Textul ca un munte de sticlă



             Literele textului ca un muşuroi de termite ciugulind cu hărnicie creierul melancolic al cititorului.
                                                                           *
                Chinul poetului în căutarea cuvântului, intuirea lui (a cuvântului) pentru o clipă şi pierderea lui aproape instantanee: „Să cauţi un cuvânt ce nu există/şi să asculţi cum timpul devine des/Un cuvânt pe care l-am auzit şi brusc/simţi că nu există...” (Nichita Stănescu).
                                                                            *
               Ca şi femeia, textul frumos sau cel puţin cel atrăgător este cel suplu. Ce înseamnă un text suplu? Ei, discuţia de aici trebuie să înceapă.  Dar acum e senin şi au înflorit bujorii...
                                                                             *
              Despre o spaniolă planturoasă, frumoasă, candidată certă la titlul de femeia fatală a tuturor timpurilor, o prezentatoare TV ofilită din Miroslava, judeţul Iaşi, spune că ea, spaniola, e una dintre cele mai bune... „produse ale industriei muzicale din Spania”. Hm!
                                                                             *
              Textul ca un munte de sticlă, pe care autorul, un suferind Sisif, tot încearcă să urce ideea.
                                                                              *
              Titlu: Geometria razelor de soare.
                                                                              *
              Dacă în paginile nelocuite de idei, pline de scriitură, dar goale de idei, şi-ar face lucrarea păianjenii precum în ungherele nelocuite, bibliotecile ar pluti pe hectare multe de pânze de păianjen.
                                                                              *
              Cinismul simpatic al lui Cioran: “Nu putem asista mai mult de un sfert de ceas la disperarea altuia fără să ne pierdem răbdarea”.
                                                                                *
              Textul este mereu al altuia. Când textul a ieşit de sub mâna şi privirea autorului, autorul nu mai e acelaşi, e un alt om deja şi textul îi e străin, chiar dacă îl semnează. Textul se naşte, deci, instantaneu dintr-un autor dispărut.
                                                                               *
              Cuvânt: SALOPETARI.
                                                                                *
              Personificarea  insolită a Mexicului în Bătrânul gringo, romanul lui Carlos Fuentes: „Munţii se înălţau ca nişte pumni arămii şi tociţi şi bătrânul se gândi că trupul Mexicului este un cadavru gigantic cu oase de argint, ochii de aur, carne de piatră şi două testicule tari de aramă”.
                                                                                 *
             „De eşti om şi-ai suflet mare/Te calcă lumea-n picioare” (cântec din Oaş).
                                                                                *
           Mariana Marin având premoniţia apariţei morţii sub forma Marii Teme: „Va veni într-o zi Marea Temă,/deschizând ferestrele,/se va aşeza la masa noastră,/va bea vinul intact, ne va cutremura”. Moartea ca Temă, Tema ca Moarte.
                                                                                 *
            Scriitura în interiorul unui cub cu cei şase pereţi de oglinzi. Singurătatea scriiturii închise în pereţii de oglindă multiplicatoare, infinit multiplicatoare.
                                                                                  *
            Reflectări la infinit, spre un lanţ de pierderi, tot mai subţire, spre degradarea fără urme: viaţa trăită se reflectă-n viaţa interioară, aceasta se reflectă în vis, în vorbire, în scriere, textul – la rândul lui – se reflectă narcisiac în el însuşi, se compune stufos, literă cu literă, semn cu semn, rând cu rând, de la stânga la dreapta şi de sus în jos, apoi începe agale a se destrăma, ţesătură mâncată de molii  spaţiofage şi cronofage, cu timpul rămânând din el un rând, un semn, nimic...
                                                                                  *
             Neantului existenţial i se contrapune preaplinul textual. Viaţa în lux interior, fără angoase şi fără sincope, produce cărţi liniare în dulcegăria lor, de tot banale, în fond stupide. Hăul sufletesc, însă, cu cât e mai adânc, cu atât se oglindeşte în text mai înalt. Textul se uită în oglinda sufletului şi cu cât oglinda e mai neagră, cu atât e scriitura mai albă. Copie fidelă? Deformare perfectă? La lumina crepusculară a serii de mai, neantul negru se îmbrăţişează rece cu textul alb.
                                                                                   *
           Cuvântul ascuns. Textul ca un bloc de marmură neagră, din loc în loc dislocat de găuri de vierme/cuvânt, de cuvântul ascuns. Cu acest cuvânt ai putea reumple blocul de marmură neagră. Dar cuvântul e veşnic ascuns.
                                                                                    *
            Un fir de cerneală violetă se scurge din Lună pe versul lat răsărit pe ecranul laptopului unui poet, laptopului deschis pe capota unei maşini de teren, la marginea gropii de gunoi de la marginea oraşului, de la marginea lumii...
                                                                                     *
         Versul cel mai memorabil al lui Trakl, în versiunea lui Petre Stoica: „Tăcut, deasupra Calvarului, se deschid ochii de aur ai lui Dumnezeu”.
                                                                                      *
         Poetul îmblânzind cuvintele precum dresorul leii. La poet nu trebuie să se vadă însă biciul. Cine-l citeşte să creadă că toate cuvintele erau deja îmblânzite când au ajuns pe hârtia lui.
                
     (Text apărut în revista „Acolada” (Satu Mare), nr. 12/decembrie 2014)Aug

7 comentarii:

Ion Lazu spunea...

Un text superb, realmente minunat! Deși prezentat nouă ca o suită de notații-cugetări, se vede cu ochiul liber, de la orice distanță că avem aface cu poeme, poeme de esență pură. În acest context, un citat din Cioran, care și el era un poet deghizat în fel și chip, nu pare distonant, ci se integrează perfect. Q.E.D.
Lazu

Augustin spunea...

Mulţumesc, domnule Lazu! Nu e decât ce spun: un fel de jurnal de cititor pasionat. Am un plic plin cu hârtiuţe pe care-mi trec idei din timpul lecturii plus, desigur, citate. Mi-a oferit dl. Grigurcu o rubrică şi atunci mi-a venit ideea de a le sistematiza cât de cât. Mă bucură că vă plac.

stefan s. spunea...

Superb, ca de obicei!
Să aibă viață lungă rubrica dvs, că se merită!...
Toate cele bune, domnule Augustin!

Augustin spunea...

Mulţumesc, domnule Ştefan! E o modalitate de nu se pierde în vânt atâtea ore de lectură pe zi.

Şerban Tomşa spunea...

Maestre DAD,
Splendid! Splendid! Textul Domniei tale, un caleidoscop de oglinzi-idei, mi-a înseninat seara. Mulțumesc.
” Textul ca un munte de sticlă, pe care autorul, un suferind Sisif, tot încearcă să urce ideea.”

Augustin spunea...

Mulţumesc, dragă Şerban.

stefan s. spunea...

Am recitit textul dvs... Aștept să mai postați astfel de texte.
Profit de bunăvoința dvs, domnule Augustin, și vă indic următoarea adresă: http://ziarullumina.ro/…/0…/bt_nr_1__2015_luminaliterara.pdf
M-aș bucura dacă ați avea timp să vă uitați peste aceste naivități lirice din tinerețea mea... Știu că citiți zilnic poezie - și vă admir pentru asta (vă mai admir eu pentru o mărturisire a dvs, cea cu lectura Bibliei în zorii zilei - minunat!)... Mie mi se par prea naive și simpluțe versurile mele pentru a apărea într-un Supliment literar... Iertați-mi îndrăzneala.
Spor la scris și în toate, domnule Augustin!