joi, 22 ianuarie 2015

Concetățeanca lui Urmuz

        Brătienii pot să-și doarmă liniștiți somnul de veci. Partidul Național Liberal a ajuns pe mâini bune, pe mâna unei domnișoare de pe aceleași plaiuri străbune, din prima capitală a Țării Românești. Alina Gorghiu (atenție, cu accentul pe prima silabă!) este și mai mult decât șefa liberalilor, ea este chiar pupila primului om în stat, cel care a impus-o în post, când bărbați în toată firea, foști miniștri la Armată și la Transporturi, s-au dat mintenaș la o parte intimidați. Din ziua în care mesteca gumă în timpul depunerii jurământului de către Iohannis, Alina Gorghiu merge din succes în succes, încât am o bănuială că va avea mai multe succesuri decât vestita EBA.

      Sorin Ovidiu Vântu, escrocul acela de nivel internațional care dă note politicienilor, a caracterizat-o ieri și pe domnișoara Alina: "ilustrarea perfectă a gospodinei deraiate de la cratiță." Om rău, acest domn SOV! Trebuie să recunoaștem că numai față de gospodină n-are domnișoara Gorghiu. Nici de președinte la PNL, dar nici de gospodină. Ceva pe la mijloc, gen femeia puternică din spatele unui bărbat carierist.

      Dar, să vedem cum stă președinta PNL cu logica. Într-o singură zi a dat două declarații. Pe de o parte că vrea o lege de respingere a traseismului politic, iar pe de alta, că a început deja demersurile pentru crearea unei noi majorități în Parlament pentru punerea la pământ a guvernului! Bun, și cu cine s-ar face majoritatea asta? Știm cum s-a făcut în primăvara lui 2012, când a căzut guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Cu trădători, traseiști și curve politice. Sunt curios cum va face pupila lui Iohannis majoritate fără categoriile de mai sus!

      Dar, din fruntea PNL se poate totul. Să nu uităm că Urmuz, creatorul absurdului în literatură s-a născut la Curtea de Argeș. Dar și Alina Gorghiu (cu accentul pe prima silabă!), tot la Curtea de Argeș a văzut lumina zilei. Ceea ce era de demonstrat.

4 comentarii:

Draga Prietene spunea...


Ce poate fi ?
Eu cred ca este o Parașuta .

Parașuta este un aparat orientabil destinat să frâneze mișcarea unui corp prin atmosferă folosind frecarea cu aerul.

De asemenea, parașutele sunt folosite si pentru a frâna mișcarea orizontală

Parașutele isi gasesc tot mai multe aplicatii.
In Romania parașutele sunt folosite atat pentru franare dar si pentru propensare in politica in afaceri si la televizor avand in vedere faptul ca ele au zeci de suspante (coarda pentru a intelege toata lumea) deci zeci de coarde in 4 grupe a-b-c-d , care sustin greutatea, se incolacesc, se imbarliga, se desfac magic salvand in acest fel viata si onoaarea politicianului parașutist , acoperindu-l uneori cu voalura sa , de aceea vedem uneori doar parasuta si nu stim unde mai este parasutistul .

Parașutele au si ele o durata de viata, ele nu pot fi folosite la nesfarsit .
Chiar si parasute care rezista ,
la un moment dat parasutistul nu mai doreste s-o foloseasca;
iar ca sa scape de ea - exista dispozitivul de largare - pe care parasutistul il poate actiona in orice moment ca sa scape de parasuta - asa cum am vazut la TB ( inca nu intelegem daca a actionat dispozitivul de largare sau s-a rupt dracu parasuta si cineva incearca s-o mai carpeasca ).
De regula parasutele rupte se arunca.

Trebuie stiut ca montarea sistemului de largare se poate face numai de către instructorul
paraşutist sau personal tehnic autorizat!

stephan edward spunea...

Când singuraticul domn R. a ajuns
din întâmplare în chiar apropierea
domnişoarei sensibile N., el i-a spus:
„mă bucur că existaţi, domnişoară”.
La tăcerea mirată şi indignată a ei, a răspuns:
„aţi fi putut, mă gândesc, să nu existaţi”.
Dar imediat, încercând să repare greşeala, a spus,
şi de altfel aceasta-i era şi convingerea fermă
(pe care acum regreta s-o fi pus la-ndoială)
„vă felicit pentru faptul că existaţi, domnişoară”.
Înţelegând (prea târziu) că întrecuse măsura
şi devenise cam cordial, se corectă, cum urmează:
„vreau să spun, propriu-zis, că de fapt
mă felicit pe mine pentru faptul că existaţi”.
Abia acum domnul R. săvârşise o gafă enormă.
Cât ai clipi, înţelese că ultima-i frază
era de un echivoc scandalos, cu subsoluri hibride
şi intenţiuni refulate, ba chiar
de o vanitate absurdă (ca şi cum domnişoara
i-ar datora cât de cât existenţa),
că din aceasta reiese un fel autarhic
şi solipsist de a fi, în sfârşit, se făcuse ridicul.
Schimbându-şi cu totul dicţiunea, domnul R. deveni analitic:
„adică, voiam să constat că sunteţi o persoană sensibilă”.
Formula aceasta avea, evident, un cusur:
cuvântul „persoană” strecura nu ştiu ce aluziv, ca şi cum,
domnul R. fiind o persoană, domnişoaara la fel, prin aceasta
o comunitate ar exista între ei,
un soi de frăţie, de apartenenţă
la aceeaşi familie.
„Mai bine zis, am constatat cu plăcere obiectul sensibil”.
Şi după o pauză, în care roşi:
„Vreau să zic o idee sensibilă, sau, oricum,
posibilitatea unei atare idei, sau
bănuiala (în fond destul de obscură) despre putinţa,
în general, a ideii că în principiu
se poate admite că dacă
existenţa e genul suprem şi inexistenţa
există, atunci inexistenţa e existenţă, deci
nu există şi, în consecinţă...”
Aici domnişoara sensibilă N., din pricina
ciudatei purtări a ciudatului domn, deveni
în uşoara-nceţoşare a serii aşa disparentă,
încât domnul R. a conchis: „Doamne, iată că iarăşi vorbesc
singur pe stradă, probabil că iarăşi
am uitat să iau picăturile”.

Augustin spunea...

Mai abstract, domnule Stefan, mai încifrat trebuie scris, nu aşa simplu! Sau poate că aşa trebuie, când vorbim de sensibila domnişoară N.

Uitaţi-vă mai sus, iată ce abstract vorbeşte prietenul:

de la Demis Roussos spunea...




"Imi plac femeile romance.
Au ceva de tiganca in ele".