Un poet de neuitat: Aurel Dumitraşcu

      21 noiembrie 1955 este ziua de naştere a poetului optzecist Aurel Dumitraşcu. Trăitor în Munţii Neamţului, izolat mulţi ani acolo în anii '70-'80, poetul a fost unul dintre cei profunzi ai generaţiei sale. În timpul vieţii i-au apărut doar două cărţi, pur şi simplu măcelărite de cenzură. A murit tânăr, la puţin timp după revoluţie. Dar, ca să folosim o maximă celebră, n-a murit cu totul. Prietenul său, poetul Adrian Alui Gheorghe, s-a ocupat de manuscrisele sale, publicându-i postum mai multe volume de poezii, jurnalul, corespondenţa. Poemul de mai jos a apărut în revista Conta condusă de Adrian Alui Gheorghe.



Eşti cea mai ruşinoasă călugăriţă …

– Eşti cea mai ruşinoasă călugăriţă
ştiu chiar unde poţi fi găsită. Dar prin care zăpezi
nu vom găsi niciodată urmele tale aceasta nu ştiu.
Căci iată eu stau şi astăzi alături de flamura
care ţine loc de privire
la acelaşi breakfast ca un găzar
de acum şase decenii plin de o culoare
în care mărunte resturi adie ca briza mării hobeia.
Am două andrele prin care trec două uliţe prăfuite
şi o limbă de matostat.
Carnea mea se zbate să scape de praf
nu se vrea carnea mea pe tipsii.
Mai bine o furtună necugetată
o furtună cu uliţe pe care trec
aceiaşi catîri obosiţi. De te-ai numi altfel
decît călugăriţa evdochia
de-ai fi o rădaşcă ce taie dale în creierul meu
de-ai fi o pădure răsturnată
la amiază nevinovat şi numai trist aş trăi.
Dar nu eşti. Nimic din toate cele care
sînt în afara ceaslovului mov
– viaţa mea e un vas de lut
pe deasupra căruia păsările se feresc
să mai cînte
în care păsările se feresc să rămînă umile.